Marcel Ciolacu participa in momentul de fata la o reuniune trilaterala intre Romania – Grecia – Bulgaria, la Varna, si in cadrul unei conferinte de presa de la deschiderea evenimentului, a decis sa vorbeasca despre insemnatatea organizarii sale, dar si a prezentei Romaniei in cadrul sau.
Aș vrea să mulțumesc și eu, în primul rând, gazdei noastre, pentru inițiativa organizării acestei reuniuni, cu atât mai mult cu cât contextul internațional impune și mai multă solidaritate între statele partenere care împărtășim aceste valori. Mă refer aici la tragedia prin care trece și poporul israelian, după cele prin care trece poporul ucrainean.
România condamnă cu tărie atacurile teroriste asupra teritoriului şi cetățenilor statului israelian și îmi exprim regretul profund pentru victimele acestor atacuri și transmit condoleanțe familiilor îndoliate. Și noi am primit astăzi vestea că și un cetățean român a decedat în aceste conflicte și cred că statul israelian este îndreptățit să-și apere țara cu toate forțele.
Suntem la a doua întâlnire toți trei; după ce am avut o întâlnire la Atena, acum ne-am întâlnit toți trei din nou la Varna. Fără să îl contrazic pe primul-ministru Mitsotakis, mi-aș dori mult ca următoarea întâlnire să fie în România. De această dată, l-am avut ca invitat și pe domnul prim-ministru al Republicii Moldova, dar nu a putut să vină și a venit domnul ministru al Energiei.
Prezența comisarilor europeni la această întâlnire arată importanța strategică a Coridorului sudic și a Coridorului vertical de gaze. Interconectarea în acest moment este secretul unor servicii mai bune, al unor prețuri mai bune pentru cetățenii pe care îi reprezentăm și, nu în ultimul rând, acest Coridor sudic va duce cu certitudine la reconstrucția Ucrainei.