Ministrul Educatiei confirma in mod oficial o noua actiune intreprinsa pentru Romania, iar asta pentru ca in atentia oamenilor este adusa participarea sa la un workshop organizat in Bucuresti cu privire la invatamantul superior din tara noastra.
Ministrul Educatiei participa la aceste tipuri de workshop-uri pentru a se discuta despre noi metode prin care invatamantul din Romania poate fi imbunatatit, inclusiv cel superior, care are in mod constant nevoie de imbunatatiri pentru a deveni mai competitiv.
“Am participat astăzi la workshopul „Peer learning activity: Participation of students and staff in Higher Education Governance”, organizat de Unitatea Executivă pentru Finanțarea Învățământului Superior, a Cercetării Dezvoltării și Inovării, o activitate ce este parte din proiectul internațional „New building blocks of the Bologna Process: fundamental values (NewFAV)”, implementat în cooperare cu Ministerul Norvegian al Educației și Cercetării.
România are deja o tradiție în ceea ce privește participarea studenților la guvernanța sistemului universitar. Legea învățământului superior nu doar continuă această tradiție, ci extinde numărul de reprezentanți în Comisia de etică, respectiv în Consiliul pentru Studiile Universitare de Doctorat, la 25%.
Este încă o modalitate prin care deciziile și reglementările instituționale universitare se vor bucura de transparență, acesta fiind, de altfel, unul dintre principiile Legii învățământului superior nr. 199/2023.
A asigura reprezentativitatea tinerilor în luarea deciziilor este nu doar o modalitate de a respecta principiul transparenței instituționale. Este și modul în care contribuim la creșterea dorinței lor de a se implica în viața comunității, sub toate aspectele ei.
Evenimentul a fost organizat la Școala Națională de Studii Politice și Administrative – SNSPA, în prezența rectorului SNSPA, prof. univ. dr. Remus Pricopie, a directorului UEFISCDI, prof. univ. dr. Adrian Curaj, alături de experți, reprezentanți ai instituțiilor publice, ONG-uri, personal academic și administrativ, cercetători și studenți.”