Ministrul Educatiei le aduce in atentie elevilor si profesorilor din toata Romania un nou proiect foarte important cu privire la organizarea claselor din unitatile de invatamant din tara, Ligia Deca explicand mai jos cum sunt compuse clasele in regim simultan, conform metodologiei pe care o puteti vedea mai jos.
Ministrul Educatiei le vorbeste in mod oficial tuturor romanilor despre ceea ce se intampla, iar asta in conditiile in care aceste tipuri de clase sunt extrem de importante pentru sistemul educational din Romania, in special in anumite regiuni ale tarii, unde exista un numar redus de elevi, dar si de unitati de invatamant.
“În unitățile administrativ-teritoriale izolate geografic sau lingvistic ori în unitățile administrativ-teritoriale în care efectivele de elevi corespunzătoare unui anumit nivel de clasă din învățământul primar sau gimnazial sunt mai mici decât efectivele minime prevăzute de lege și nu există posibilitatea asigurării transportului școlar, se organizează clase în regim simultan. Pot fi organizate clase în regim simultan doar în învățământul primar și în cel gimnazial.
Organizarea claselor în regim simultan se face în condițiile stabilite de prezenta metodologie, la propunerea consiliului de administrație al unității de învățământ, cu aprobarea inspectoratului școlar județean/ Inspectoratul Școlar al Municipiului București. Organizarea claselor în regim simultan se realizează prin constituirea formațiunilor de studiu, de regulă, cu elevi de la cel puțin două tipuri de clasă diferite.
Organizarea claselor în regim simultan se face în interiorul aceluiași nivel primar, respectiv gimnazial. De regulă, în învățământul primar, gruparea elevilor în clasele organizate în regim simultan se face pentru clasa pregătitoare, clasa I și clasa a II-a, respectiv pentru clasa a III-a și clasa a IV-a. Ori de câte ori este posibil se recomandă organizarea de sine stătătoare a clasei pregătitoare.
De regulă, în învățământul gimnazial, gruparea elevilor în clasele organizate în regim simultan se face, după caz, fie pentru clasa a V-a și clasa a VI-a, fie pentru clasa a VI-a și clasa a VII-a. În funcție de situațiile concrete privind numărul de elevi de la fiecare tip de clasă, precum și resursele umane și materiale, consiliile de administrație ale unităților de învățământ pot decide: constituirea unor formațiuni de studiu organizate în regim simultan și a altor formațiuni de studiu organizate pe tip de clasă de sine stătătoare.
Constituirea formațiunilor de studiu în regim simultan printr-o altă grupare a nivelurilor de clasă decât cea prevăzută la alin. (3) și (4); constituirea unor formațiuni de studiu în regim simultan, prin gruparea elevilor din toate clasele de învățământ gimnazial, mai puțin clasa a VIII-a. clasa a VIII-a se organizează în clasă separată, indiferent de numărul de elevi.”