Ministrul Educatiei a anuntat in mod oficial o serie de masuri urgente privind scolile si gradinitele care au fost inchise luni din cauza vremii severe, iar asta pentru ca incepand de maine, 28 noiembrie 2023, acesta se vor redeschide, pentru ca elevii sa poata urma in mod obisnuit cursurile unitatilor de invatamant.
Ministrul Educatiei vorbeste in mod oficial despre deciziile care au fost luate in cadrul unitatilor de invatamant, dar si despre ceea ce se va intampla cand vine vorba despre plagiatul din Romania, Ligia Deca explicand si masurile care ar trebui sa fie puse in aplicare de catre profesorii din unitatile de invatamant.
“Ministerul Educației a organizat, în cursul zilei de astăzi, 27 noiembrie, o videoconferință cu inspectorii școlari generali din județele Brăila, Călărași, Constanța, Galați și Tulcea, județele în care activitatea didactică cu prezență fizică este suspendată pe parcursul acestei zile din cauza condițiilor meteorologice nefavorabile, prin hotărâri ale Comitetelor Județene pentru Situații de Urgență, la solicitarea Inspectoratelor Școlare Județene și cu aprobarea Ministerului Educației.
Din informațiile primite în cadrul videoconferinței, nu se menține măsura suspendării activității didactice la nivelul tuturor unităților de învățământ preuniversitar din județele menționate. Prin urmare, începând de marți, 28 noiembrie, va fi reluată activitatea didactică cu prezență fizică. Ministerul Educației a solicitat inspectorilor școlari generali să monitorizeze situația la nivel de județ.
În cazul în care vor exista unități de învățământ în care nu se pot asigura condițiile adecvate pentru desfășurarea activității didactice cu prezență fizică din cauza condițiilor meteorologice nefavorabile, cursurile pot fi suspendate pe perioadă determinată, la solicitarea directorului, în baza hotărârii consiliului de administrație al unității, cu informarea inspectorului școlar general, respectiv cu aprobarea inspectorului școlar general și informarea Ministerului Educației.
Vom comunica detalii pe tema eventualelor schimbări privind gradul de afectare a activității din unitățile de învățământ, dacă evoluția situației o va impune. Trebuie să punem preț pe modul în care un elev alege să filtreze informația și să îi dea un nou sens și mai puțin pe cum o memorează. Spun asta gândindu-mă la discuțiile pe integritate din învățământul superior.
Si cred că soluția aici este toleranță zero pentru încercarea de a trișa în școală încă de mici, de la copiat, de la a lua referate de pe internet. Avem prevederi foarte clare, inclusiv de închidere a acestor site-uri care, din păcate, vând lucrări de diverse feluri. Trebuie oprit la furnizor, dar ar trebui oprit și prin practicile de evaluare.”