Marcel Bolos le confirma in mod oficial romanilor ceea ce a fost discutat in cadrul Parlamentului Romaniei cu privire la bugetul tarii pentru anul 2024, dar si ceea ce a fost inclus de catre ministrul Finantelor in ceea ce priveste crearea acestuia, inclusiv in materie de impozite si incasari estimate pentur tara.
Marcel Bolos explica mai jos cum a fost gandit bugetul Romaniei pentru anul 2024, iar asta pentru ca vorbim despre un an foarte complicat, cu alegeri parlamentare si europarlamentare, astfel ca e nevoie de foarte multa stabilitate, in contextul in care Romania vrea sa adere si la Schengen.
“Am avut astăzi o ședință de lucru la Parlament în care am discutat liniile mari ale bugetului pentru anul 2024, care trebuie să reflecte nevoile și prioritățile reale ale oamenilor. În mod important, aș dori să subliniez că, în ciuda presiunilor financiare, nu vom introduce noi taxe care să afecteze contribuabilii. Ne-am concentrat asupra eficientizării cheltuielilor și identificării surselor de venituri suplimentare, fără să impunem vreo povară adițională.
Unul dintre pilonii centrali ai bugetului va fi continuarea investițiilor strategice, care să sprijine dezvoltarea durabilă și să creeze o bază solidă pentru creștere economică reală. Suntem ferm hotărâți să utilizăm resursele în mod inteligent. Aici avem în vedere atât să asigurăm cofinanțarea proiectelor din fonduri europene, cât și să continuăm proiectele naționale care asigură dezvoltareea, cum este Anghel Saligny.
De asemenea, vom acorda o atenție deosebită educației. Avem exemple în jurul nostru: Una dintre cele mai mari economii europene, Germania, a recunoscut importanța profesorilor în calitatea sistemului său educațional. Prin politici salariale atractive și beneficii suplimentare, Germania menține un nivel înalt al calității educației. Sau Finlanda, unde profesorii sunt percepuți ca fiind cheia succesului întregului sistem și sunt tratați ca atare.
În acest sens, bugetul pe 2024 va include măsuri concrete pentru creșterea salariilor profesorilor, recunoscând importanța lor capitală în formarea viitoarelor generații. Totodată, vom aloca resurse pentru asigurarea unei creșteri corespunzătoare a pensiilor. O componentă de buget este cea cu referire la cheltuielile cu pensiile, atât pe componenta de ajustare a acestora cu inflaţia de la 1 ianuarie, cât şi recalcularea ce este prevăzută de la 1 septembrie 2024.
Este esențial să subliniem că, în ciuda provocărilor economice cu care ne confruntăm, am adoptat o abordare responsabilă în ceea ce privește gestionarea bugetului. Prin urmare, vă asigur că nu vrem să introducem niciun fel de noi taxe. Obiectivul asumat este să menținem un echilibru între nevoile societății și evitarea unor impozite suplimentare care ar putea afecta bugetul gospodăriilor.”