Telekom Romania Introduce Platile cu Apple Pay in Aplicatia MyAccount

Telekom Romania Platile Apple Pay Aplicatia MyAccount

Telekom Romania Mobile este primul operator de telecomunicații din România care oferă serviciul de plată și reîncărcare Apple Pay în aplicația mobilă, pentru utilizatorii de dispozitive iOS.

Apple Pay este o soluție de plată rapidă, sigură și eficientă, cu numeroase beneficii:

Securitate avansată: Plățile și reîncărcările sunt securizate si protejate prin tehnologia avansată oferită de Apple. Datele cardului sunt păstrate într-un mediu securizat, care minimizează riscul de fraudă.

Simplitate și confort: Efectuarea plăților și reîncărcărilor este facilă, cu doar câteva atingeri pe ecranul telefonului, fără a fi nevoie de introducerea manuală a datelor cardului.

Accesibilitate sporită: Plățile și reîncărcările cu Apple Pay sunt disponibile pe toate dispozitivele iOS.

Pentru a beneficia de serviciul Apple Pay, clienții trebuie doar să descarce/actualizeze aplicația MyAccount Telekom pe dispozitivul lor iOS și să își înregistreze datele cardului în Apple Pay.

Cu mai mult de 1 milion de descărcări ale utilizatorilor, aplicația MyAccount oferă opțiuni multiple de plată și gestionare a tuturor serviciilor direct de pe telefon.

Telekom Mobile a fost primul operator de telecomunicații din România care a introdus serviciul Google Pay, destinat utilizatorilor de dispozitive Android, în aplicația MyAccount, si continuă să ofere servicii digitale care simplifică și îmbunătățesc experiența clienților.