Ministrul Apararii face 2 anunturi extrem de importante cu privire la actiunile recente pe care le-a desfasurat si care au legatura inclusiv cu Armata Romana, iar asta pentru ca la Bucuresti s-a intalnit cu noul ambasador al Japoniei in Romania, dicsutand despre perspectivele extinderii cooperarii dintre tari.
Ministrul Apararii vorbeste mai jos despre ceea ce inseamna extinderea acestei cooperari, dar in acelasi timp vorbeste si despre participarea la Conferinta de Securitate de la Munchen, acolo unde a discutat despre ajutorul pe care trebuie sa il primeasca Ucraina in perioada urmatoare, pentru a face fata atacurilor Rusiei.
“L-am primit, astăzi, la sediul MApN, pe noul ambasador al Japoniei la București, E.S. Katae Takashi. În cadrul discuțiilor, am trecut în revistă stadiul şi perspectivele relațiilor bilaterale, consolidate prin stabilirea unui Parteneriat Strategic intre Romania si Japonia, în 2023. Vom lucra împreună pentru constituirea unui cadru juridic adecvat de cooperare în domeniul apărării, care să permită dezvoltarea de proiecte pe mai multe domenii de interes comun.
Acest lucru reprezintă o prioritate la nivelul Ministerului Apărării Naţionale, Japonia fiind un partener strategic cu care împărtășim viziuni comune. Ministrul Tîlvăr a evidențiat elementele de substanță ale cooperării recente, precum vizita, în premieră, a vice-ministrului nipon al apărării în România și participarea ofițerilor români la un exercițiu de apărare cibernetică organizat de Japonia.
Cei doi oficiali au abordat, de asemenea, subiecte legate de evoluțiile de securitate la scară globală, care creează perspectivele unei sinergii în domeniul apărării intensificate. Ministrul român a accentuat importanța formatelor de cooperare instituite la nivelul organizațiilor internaționale, în vederea promovării și asigurării unei arhitecturi de securitate bazată pe respectarea de norme.
Am fost onorat să particip la cea de-a 60-a ediție a Conferinței de Securitate de la München #MSC2024, unul dintre cele mai importante și prestigioase forumuri globale dedicat dezbaterilor pe teme de securitate, care reunește lideri de stat și de guvern, miniștri de externe și ai apărării, comandanți militari, consilieri de securitate, reprezentanți ai organizațiilor internaționale și ai societății civile.
În cadrul ediției de anul acesta discuțiile s-au axat pe teme precum consolidarea securității euro-atlantice, sprijinul continuu pentru Ucraina, situația de securitate din regiuni strategice ca Orientul Mijlociu, Marea Roșie, zona Indo-Pacific și Sahel, precum și emergența unor noi riscuri la adresa securității. Este crucial să lucrăm împreună, să împărtășim idei inovatoare și să dezvoltăm strategii și politici eficiente pentru a face față acestor provocări. Unitatea și colaborarea sunt cheia succesului nostru comun.”