Ministrul Educatiei transmite un anunt oficial foarte important care vizeaza sistemul de invatamant din toata Romania, iar asta pentru ca Ligia Deca a avut in cursul zilelor trecute o participare la UNICA Days, acolo unde a vorbit despre alegerile pentru Parlamentul European si importanta educatiei in Europa.
Ministrul Educatiei vorbeste deasemenea inclusiv despre mobilitatea studentilor in toata Europa, dar si despre eliminarea obstacolelor legislative si administrative, plus alocarea de fonduri speciale pentru cadre didactice, mai multe informatii despre tot fiind disponibile chiar acum mai jos.
“Astăzi, am avut onoarea de a deschide prima ediție a UNICA Days, alături de Sorin Costreie, președintele UNICA, și Igor Papič, Ministrul Învățământului Superior, Științei și Inovării din Republica Slovenia. Tema evenimentului a vizat consolidarea democrației prin educație și cercetare. În ceea ce privește misiunea democratică a universităților, în perspectiva alegerilor pentru Parlamentul European.
Mi-am exprimat încrederea că educația civică – ale cărei baze sunt puse în România încă din învățământul primar și continuă în învățământul superior – îi va determina pe tineri să își exercite în număr cât mai mare dreptul la vot, un drept fundamental într-o societate democratică. Instituțiile de învățământ superior, prin misiunea lor, sunt ancore pentru democrații solide.
Reprezentând micro-societăți, idee care a fost preluată în cadrul dezbaterilor privind rolul universităților. De asemenea, în cadrul Reuniunii informale a miniștrilor educației am discutat despre mobilitățile studențești de tip incoming și outgoing. Numărul acestora este în creștere la nivel global, conform datelor furnizate de UNESCO, OECD și Eurostat, acesta fiind rezultatul eforturilor comune ale guvernelor și universităților în internaționalizarea învățământului superior.
Prin eliminarea obstacolelor legislative și administrative, precum și prin alocarea de fonduri. Mobilitatea studenților, a cadrelor didactice sau de cercetare și a personalului administrativ nu mai reprezintă un deziderat. Este o realitate. În Europa, programul Erasmus+ rămâne principalul instrument care oferă oportuntăți de mobilitate în scop educațional. În România, în ultimii 10 ani, avem peste 76.000 de mobilități de tip outgoing și 40.000 de mobilități incoming, cu creșteri anuale relevante, cu excepția anilor 2019-2020, când cifrele au fost afectate de pandemia COVID-19.
În scopul de a sprijini procesul de internaționalizare, am promovat o serie de inițiative printre care: Programul Național pentru Internaționalizare Universitară „Study in Romania”, sprijinul financiar oferit universităților care sunt membre în alianțe de universități europene, colaborarea cu toate părțile interesate pentru recunoașterea automată a calificărilor din învățământul superior, asigurarea flexibilității și digitalizarea proceselor de mobilitate.”