ANM, Administratia Nationala de Meteorologie, a publicat un anunt oficial de ultim moment cu privire la starea vremii pentru urmatoarele 30 de zile, iar asta pentru ca aduce in atentia romanilor evolutia fenomenelor meteorologice pana in a doua parte a lunii aprilie, dupa cum puteti vedea si mai jos.
ANM ofera informatii generale legate de felul in care vor evolua temperaturile pana in data de 22 aprilie 2024, incepand de maine, astfel ca este important sa stim felul in care vor evolua lucrurile in aceasta perioada pentru a sti cum putem sa ne deplasam in cel mai eficient mod in perioada urmatoare.
ESTIMĂRI METEOROLOGICE PENTRU INTERVALUL 25.03.2024 – 22.04.2024
Estimările meteorologice pentru patru săptămâni sunt realizate de către ECMWF – Centrul European pentru Prognoze pe Medie Durată. Este estimată media săptămânală a abaterilor temperaturii aerului și a cantităților de precipitații față de media perioadei 2004-2023.Fenomenele extreme cu o durată scurtă de manifestare nu pot fi prognozate cu ajutorul acestui produs.
- Săptămâna 25.03.2024 – 01.04.2024: Valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României, dar mai ales în regiunile vestice și nord-vestice.
- Săptămâna 25.03.2024 – 01.04.2024: Cantitățile de precipitații vor fi deficitare în regiunile vestice, nordvestice, nordice și local în cele centrale, iar în rest vor fi apropiate de cele normale pentru acest interval.
- Săptămâna 01.04.2024 – 08.04.2024: Temperaturile medii vor fi mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă, la nivelul întregii țări, dar mai ales în regiunile intracarpatice.
- Săptămâna 01.04.2024 – 08.04.2024: Regimul pluviometric va fi apropiat de cel normal pentru acest interval în cea mai mare parte a țării.
- Săptămâna 08.04.2024 – 15.04.2024: Temperatura medie a aerului va avea valori în general apropiate de cele normale pentru această perioadă, la nivelul întregii țări.
- Săptămâna 08.04.2024 – 15.04.2024: Cantitățile de precipitații vor fi în general apropiate de cele normale pentru acest interval, în toate regiunile.
- Săptămâna 15.04.2024 – 22.04.2024: Mediile valorilor termice vor fi apropiate de cele specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României.
- Săptămâna 15.04.2024 – 22.04.2024: Regimul pluviometric va fi ușor excedentar, local, în regiunile centrale și estice, iar în rest va fi apropiat de cel normal pentru această perioadă.