Ministrul Educatiei vrea sa puna in aplicare o noua si foarte importanta legislatie care vizeaza milioane de romani, iar asta pentru ca in atentia elevilor din scoli este adusa de catre Ligia Deca metodologia pentru echivalarea actelor de studii, emise de catre organizatii furnizoare de educatie din Romania, dar care scolarizeaza in baza curriculumului unui alt stat.
Ministrul Educatiei vorbeste mai jos despre conditiile care trebuie sa fie indeplinite de catre acele institutii de invatamant, pentru ca elevii sa poata avea actele de studii echivalate de catre institutiile de invatamant ale statului roman, acestea fiind unele stricte, asa cum este normal si e important sa le cunoasca toti elevii care se afla in aceasta situatie.
“Actele de studii se recunosc sau echivalează dacă sunt îndeplinite următoarele condiții cumulative: instituția de învățământ care a eliberat actul de studii este acreditată în statul de origine; domeniul și, sau specializarea, curriculumul, volumul de muncă, rezultatele învățării, corespund cu cele din sistemul românesc de învățământ preuniversitar.
Actul de studii aparține categoriei actelor de studii naționale recunoscute, eliberate în sistemul de învățământ preuniversitar din statul de origine; nivelul calificării corespunzător actului de studii este similar cu cel din sistemul românesc de învățământ preuniversitar; dreptul la continuarea studiilor în statul de origine, conferit de actul de studii.
În urma evaluării, dacă sunt îndeplinite condițiile menționate la art. 7 și art. 9, C.N.R.E.D. emite un document de recunoaștere sau echivalare a studiilor sau după caz, un document provizoriu. În cazul în care evaluarea elementelor menționate la alin. (1) lit. b) și d) evidențiază diferențe substanțiale prin raportare la sistemul românesc de învățământ preuniversitar, C.N.R.E.D. poate echivala sau recunoaște actele de studii.
Prin aplicarea de măsuri compensatorii, respectiv susținerea de examene de diferență și, sau efectuarea de stagii de practică în cadrul unor programe de studii acreditate în România. C.N.R.E.D. poate dispune recunoașterea cu diploma de nivel bacalaureat a actelor de studii din străinătate care permit accesul numai la anumite programe de studii în țara de origine, în vederea înscrierii la programe de studii similare în România sau la alte programe de studii în baza criteriilor stabilite de instituția de învățământ.
C.N.R.E.D. poate recunoaște doar nivelul actelor de studii obținute în străinătate în vederea încadrării în muncă în condițiile în care domeniul și/sau specializarea menționate la alin. (1) lit. b) nu pot fi stabilite raportat la sistemul românesc. În cazul profesiilor reglementate, recunoașterea nivelului de studii nu conferă dreptul de exercitare a respectivei profesii reglementate.”