Ministrul Educatiei transmite 2 foarte importante anunturi oficiale de ultim moment, de care sunt vizati elevii din intreaga tara, iar asta pentru ca Ligia Deca vorbeste intr-o prima faza despre participarea Romaniei la al doilea ciclu al Programului OCDE de valuare internationala a competentelor adultilor, un memorandum fiind adoptat in acest sens de Guvern.
Ministrul Educatiei detaliaza deasemenea mai jos solutiile pe care Guvernul Romaniei le ia in calcul pentru rezolvarea problemelor privind violenta scolara, dar si rezolvarea privind angajarea de personal in cadrul unitatilor de invatamant, lipsa personalului fiind una dintre problemele din cauza carora violenta a crescut intr-un ritm alarmant in ultimii ani de zile.
“Astăzi, în ședința de Guvern, a fost aprobat Memorandumul cu tema: Participarea României la al doilea ciclu al Programului OCDE de evaluare internațională a competențelor adulților (PIAAC) 2024-2029! PIAAC este un program inițiat de OCDE și are drept scop evaluarea competențelor adulților cu vârste între 16 și 65 de ani și examinarea relațiilor dintre aceste competențe și rezultatele socioeconomice.
Programul oferă date importante cu privire la competențele adulților de procesare a informațiilor – citire, calcul și rezolvarea problemelor, date ce ne ajută să înțelegem mai bine cât de eficiente sunt sistemele noastre de educație și formare. Oferă, de asemenea, o imagine de ansamblu asupra gradului de alfabetizare a populației adulte, asupra diferențelor între competențele pe care le au oamenii și cerințele pieței muncii, evidențiază nivelul de echitate al accesului la educație și mobilitate educațională, precum și tranziția absolvenților spre piața muncii.
Violența școlară mai are și cauze mai profunde, care țin de sănătatea mintală, de echilibrul psihologic al copiilor, de alte probleme pe care le au în școală, în viața personală, unele chiar medicale. Aici avem nevoie de mai mult personal, de sprijin în școli, mai mulți consilieri. O parte a problemei derivă din insuficienta cunoaștere a responsabilităților pe care școala le are în raport cu alte autorități.
De prea multe ori, atunci când apărea un eveniment grav, dacă ajungea la poliție, școala spunea așteptăm să se finalizeze ancheta poliției sau dacă prelua cazul DGASPC-ul, fiind vorba de abuz împotriva unui minor, se aștepta rezultatul anchetei DGASPC. Acest lucru nu se mai poate întâmpla. Avem o procedură pentru managementul violenței în școală, care spune foarte clar că dacă ești martor al unui eveniment sau dacă ai cunoștință despre el ai o responsabilitate în a-l semnala.
Directorul are o responsabilitate în a comunica cu instituțiile, care trebuie să ia propriile lor măsuri, dar în același timp se formează o echipă interdisciplinară, cu un manager de caz care practic se asigură că se schimbă informațiile între instituții și că în școală se iau măsurile care trebuie luate în școală.”