Ministrul Educatiei a publicat o evaluare oficiala de ultim moment, despre care trebuie sa stie elevii, profesorii si parintii din toata Romania, iar asta pentru ca OCDE vorbeste despre situatia bilitatilor elevilor romani, iar Ligia Deca incearca sa ii ajute pe acestia sa aiba parte de un parcurs educational foarte bun.
Ministrul Educatiei a publicat informatiile de mai jos pentru ca institutiile de invatamant din Romania au nevoie de imbunatatiri majore pentru ca procesul educational sa fie deasemenea imbunatatit, Ligia Deca incercand sa puna in aplicare unele dintre recomandarile facute de catre OCDE pentru Romania.
“Evaluarea oferă informații valoroase și în ceea ce privește abilitățile socio-emoționale ale elevilor din România. Rezultatele arată că 85% dintre elevii români declară că doresc să știe cum funcționează lucrurile – 76% doresc să înțeleagă de ce oamenii se comportă așa cum se comportă, iar 62% își duc sarcinile la bun sfârșit, chiar și atunci când acestea devin mai dificile decât credeau inițial.
Asemenea situației din celelalte țări/ economii participante, în România fetele au dovedit competențe de gândire creativă mai ridicate comparativ cu băieții, rezultatele acestora fiind mai mari cu 2,1 puncte. În România, statutul socioeconomic s-a dovedit a fi un predictor important al performanței elevilor, diferența între elevii dezavantajați și ceilalți fiind de 15,1 puncte. Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023 și inițiativele Ministerului Educației asigură un cadru protrivit pentru formarea competențelor de gândire creativă.
Politicile, măsurile și programele/proiectele care vor duce la ameliorarea acestor rezultate sunt: Proiectul Strengthening the capacity of Bulgaria and Romania to design and deliver curriculum reforms and improve student learning outcomes în cadrul căruia Ministerul Educației va elabora și pilota instrumente de monitorizare și sprijin al implementării curriculumului centrat pe competențe; Curriculumul la decizia elevului din oferta școlii permite proiectarea unor opționale multi/trans/interdisciplinare care să contribuie la formarea competențelor de gândire creativă.
Proiectul „Reglementări noi pentru un curriculum relevant și educație deschisă – RECRED”, în cadrul căruia profesorii de liceu vor fi formați să predea centrat pe competențe; Proiectul „Policies and resources for safe and supportive schools”, în cadrul căruia Ministerul Educației va pilota o abordare inovatoare pentru dezvoltarea abilităților socio-emoționale; Programele „Școala Altfel” și „Săptămâna verde”, în cadrul cărora profesorii pot desfășura activități dedicate formării competențelor de gândire creativă.
Dotări ale spațiilor școlare – investiții realizate prin Planul Național de Redresare și Reziliență, prin Programul Operațional Educație și Ocupare etc., care permit crearea unui mediu de învățare stimulativ, de tip STIAM (Știință, Tehnologie, Inginerie, Arte și Matematică), prin: echipamente științifice ce stimulează explorarea și experimentarea, resurse specifice conceptului de smart-lab, instrumente educaționale de tip realitate virtuală (VR) și realitate augmentată (AR) etc.”