Stefan-Radu Oprea, ministrul Economiei, anunta ca in cadrul unei întâlniri importante a discutat cu reprezentanții Grupului Renault – Dacia România despre provocările și oportunitățile aduse de mecanismul european CAFE (Corporate Average Fuel Economy), destinat reducerii emisiilor de CO2 în industria auto.
Stefan-Radu Oprea dezvaluie ca in cadrul discuțiilor, a fost subliniată importanța pragurilor stricte impuse de CAFE, care au ca obiectiv final eliminarea motoarelor cu combustie internă până în anul 2035. Reprezentanții Renault – Dacia România au exprimat aprecierea pentru sprijinul oferit de Ministerul Economiei, dar au evidențiat și provocările implementării acestor măsuri.
Stefan-Radu Oprea a reiterat angajamentul României față de obiectivele de decarbonizare ale UE, subliniind necesitatea unui echilibru între timpul acordat tranziției și finanțarea adecvată, care să respecte distribuția geografică echitabilă. De asemenea, oficialul român a menționat că va discuta impactul reglementărilor CAFE la reuniunea informală a Consiliului UE Competitivitate, ce va avea loc la Budapesta, între 8 și 9 iulie.
„Am convingerea că sancțiunile nu reprezintă soluția, iar eforturile trebuie direcționate spre creșterea cererii de vehicule electrice”, a declarat ministrul Stefan-Radu Oprea, subliniind importanța stimulării pieței pentru a atinge obiectivele de mediu.
Întâlnirea a concluzionat cu propunerea de a continua discuțiile în cadrul Asociației Constructorilor de Automobile din România (ACAROM), pentru a formula o poziție consolidată a industriei auto. Scopul este de a găsi soluții viabile și echilibrate pentru respectarea angajamentelor stabilite de legislația europeană, astfel încât tranziția să fie cât mai lină pentru toți actorii implicați.
Stefan-Radu Oprea, cu această reuniune subliniază angajamentul ferm al României de a colabora cu industria auto pentru a îndeplini obiectivele ambițioase de reducere a emisiilor, asigurând în același timp sustenabilitatea și competitivitatea pe termen lung a sectorului.