Ministrul Educatiei a gandit un nou program national oficial extrem de important, cu masuri de ultim a ora a caror menire este de a le oferi elevilor acces mai facil la educatie in Romania, Ligia Deca explicand mai jos de ce aceste masuri trebuie sa fie implementate in tara noastra, dar si cat de benefice vor fi ele, in final, pentru tinerii din invatamant.
Ministrul Educatiei ofera fonduri din PNRR pentru implementarea acestui program national in cursul urmatorilor ani de zile, iar asta pentru ca Ligia Deca vrea ca peste 10.000 de directori, directori adjuncti si alte persoane cu functii de conducere din scolile Romaniei, sa participe la acest program foarte important pentru viitorul invatamantului din Romania.
“Prezentul apel de proiecte corespunde: Pilonului VI. Politici pentru noua generație, care vizează combaterea accesului limitat la educație, înainte și după învățământul obligatoriu, crearea unei infrastructuri de calitate, a unui sistem de educație echitabil și a unor servicii esențiale privind oferta educațională, atât în mediul urban, cât și în mediul rural fiind necesare în creșterea calității vieții generațiilor viitoare.
Componentei 15. Educație, care abordează creșterea capacității de reziliență a sistemului educațional prin modernizarea infrastructurii educaționale și a dotării aferente, în corelare cu nevoile prezente și viitoare ale pieței forței de muncă, în vederea asigurării participării la un proces educațional de calitate, modern și incluziv.
Reformei 7. Dezvoltarea unui management mai eficient și a unei autonomii crescute a unităților de învățământ preuniversitar, care urmărește descentralizarea deciziilor în cadrul sistemului de învățământ preuniversitar și creșterea autonomiei la nivelul unităților de învățământ. Investiției 18. Program de formare și îndrumare pentru manageri și inspectori școlari, care are ca scop profesionalizarea managementului educațional.
Programul de formare va fi conceput pe baza recomandărilor formulate de experții care au contribuit la elaborarea analizei guvernanței sistemului de educație, precum și a bunelor practici europene, cu scopul de a promova leadershipul și managementul instituțional, financiar și de resurse umane, de administrație și de legislație, pentru a contribui la dezvoltarea capacității unității de învățământ, în vederea creșterii performanțelor elevilor. Implementarea investiției va fi finalizată până la 31 martie 2026.
Ținta 507. Cel puțin 10 000 de directori, directori adjuncți și inspectori cu funcții de conducere, precum și alte categorii de personal cu funcții de îndrumare și monitorizare vor participa la programul de formare de leadership educațional, care va include elementele de leadership și management instituțional, financiar și de resurse umane, de administrație și de legislație și va contribui la dezvoltarea capacității instituției de învățământ pe care o conduc de a crește performanțelor elevilor.”