Ligia Deca, ministrul Educatiei, anunta ca peste 8.500 de candidați sunt așteptați să participe miercuri, 24 iulie, la proba scrisă din cadrul examenului național pentru definitivare în învățământ. Potrivit Ligiei Deca, ministrul Educației, examenul va avea loc în 42 de centre de examen din toată țara.
Ligia Deca afirma ca proba scrisă va începe la ora 9:00 și va avea o durată standard de 4 ore. Totuși, în anumite situații speciale, cum ar fi pentru candidații nevăzători, ambliopi sau cei cu deficiențe de vedere, durata examenului poate fi prelungită cu 1-2 ore. De asemenea, în cazurile în care proba se desfășoară prin dictare, timpul de desfășurare poate fi, de asemenea, extins.
Accesul candidaților în centrele de examen va fi permis între orele 7:30 și 8:00, pe baza unui act de identitate valid, fie că este vorba despre carte de identitate, carte de identitate provizorie, buletin de identitate sau pașaport valabil.
Ligia Deca confirma ca, Centrul Național de Politici și Evaluare în Educație (CNPEE) este responsabil pentru elaborarea subiectelor pentru cele 99 de discipline, traducerea acestora în limbile minorităților naționale, la solicitarea candidaților, precum și pentru elaborarea baremelor de evaluare. După încheierea probei scrise, subiectele și baremele vor fi afișate atât pe site-ul dedicat, cât și la avizierele centrelor de examen.
Printre disciplinele cu cel mai mare număr de candidați se numără: învățământ preșcolar în limba română (2.599 de candidați), învățământ primar în limba română (1.488 candidați), educație fizică și sport (753 de candidați) și matematică (376 de candidați).
Ligia Deca dezvaluie ca toate sălile destinate desfășurării examenului, precum și cele în care își desfășoară activitatea comisiile de examen și cele de evaluare a lucrărilor scrise, sunt monitorizate audio-video. Lucrările scrise vor fi evaluate digitalizat în centre constituite la nivel național pe discipline.
Primele rezultate vor fi afișate în data de 30 iulie, atât la centrele de examen, cât și pe pagina dedicată online. Contestațiile vor putea fi depuse conform calendarului aprobat, în zilele de 30 iulie (până la ora 20:00) și 31 iulie (până la ora 12:00). Rezultatele finale vor fi afișate în data de 6 august.
Media minimă de promovare a examenului este 8. Cadrele didactice care promovează examenul vor dobândi dreptul de practică în învățământul preuniversitar, depășind astfel stadiul de debutant și intrând pe o rută ascendentă de profesionalizare.
Pentru a participa la proba scrisă, candidații trebuie să îndeplinească simultan următoarele condiții: să aibă un stagiu de predare de cel puțin un an, să dețină calificativul „Bine” sau „Foarte bine” pentru anul școlar în curs și să aibă media aritmetică a notelor obținute la inspecțiile la clasă și la evaluarea portofoliului profesional de minimum 8, cu note nu mai mici de 7 la fiecare probă.
Candidații pot susține examenul național pentru definitivare în învățământ fără taxă de cel mult 3 ori. Ministerul Educației dorește tuturor candidaților mult succes la acest examen important pentru cariera lor didactică.