Procedura Oficiala de ULTIM MOMENT Anuntata de Stefan-Radu Oprea, Masurile Aplicate de Ministerul Economiei

Procedura Oficiala ULTIM MOMENT Anuntata Stefan-Radu Oprea Masurile Aplicate Ministerul Economiei

Stefan-Radu Oprea, ministrul Economiei, aduce in atentia tuturor romanilor o masura foarte importanta, care a fost pusa in aplicare de catre ministerul pe care il conduce, iar asta deoarece a anuntat deschiderea apelului pentru furnizorii de formare profesionala care doresc sa participe la programul Start-Up Nation Romania, editia 2024.

Stefan-Radu Oprea spune ca incepand de ieri, la ora 10:00, inscrierea este deschisa si va continua timp de 10 zile, pana pe 30 septembrie, ora 20:00. Aceasta etapa este cruciala pentru a asigura succesul noilor antreprenori prin acces la cursuri de formare si resurse utile.

In cadrul a doua sesiuni de consultare organizate astazi, ministrul Oprea a discutat cu 15 membri ai Comitetului Consultativ pentru Dezvoltarea Intreprinderilor Mici si Mijlocii (CCDIMM) si cu peste 60 de reprezentanti ai firmelor de consultanta. Scopul acestor intalniri a fost de a stabili grila de punctaj si criteriile de eligibilitate pentru tinerii care doresc sa-si inceapa propria afacere.

„Cautam impreuna cu antreprenorii si consultantii sa stabilim grila de punctaj care sa raspunda cel mai bine nevoilor tinerilor care doresc sa debuteze in afaceri. Programul din acest an are doua componente esentiale: educatia antreprenoriala, prin parcurgerea unor cursuri de 40 de ore, si selectia planurilor de afaceri care vor beneficia de o alocatie financiara nerambursabila de 250.000 lei”, a declarat ministrul Stefan-Radu Oprea.

Stefan-Radu Oprea spune ca un alt punct discutat a fost succesul editiilor anterioare ale programului Start-Up Nation. Potrivit ministrului, 91,5% dintre companiile finantate la prima editie a programului continua sa functioneze, generand o rentabilitate de 155%. De asemenea, la a doua editie, 96,2% dintre firmele sprijinite au ramas active pana la finalul perioadei de monitorizare.

Printre temele principale ale consultarilor s-au numarat mentinerea TVA-ului ca o cheltuiala eligibila si obligatia beneficiarilor de a crea si mentine minimum doua locuri de munca pentru o perioada de doi ani dupa primirea finantarii. Aceste masuri sunt menite sa asigure sustenabilitatea si succesul noilor afaceri.

Stefan-Radu Oprea afirma ca apelul pentru furnizorii de formare profesionala vine intr-un moment esential pentru antreprenoriatul din Romania, iar guvernul isi exprima increderea ca editia 2024 a Start-Up Nation va contribui la dezvoltarea economica si la cresterea numarului de start-up-uri de succes in Romania.

author avatar
Redactia iDevice.ro