Florin Barbu, Ministrul Agriculturii, a anuntat in mod oficial o decizie importanta pe care a luat-o ministerul pe care il conduce, iar asta deoarece s-au demarat platile pentru a doua transa a Programului “Tomata”, subliniind angajamentul guvernului de a sustine productia de rosii romanesti pe tot parcursul anului. “Ne dorim sa avem rosii romanesti in piete si supermarket-uri pe tot parcursul anului si de aceea am sustinut si dezvoltat Programul ‘Tomata'”, a declarat ministrul.
Florin Barbu afirma ca in urmatoarele zile, cei 24.321 de fermieri inscrisi in program, majoritatea din judetele Olt, Galati si Dolj, vor primi in conturi a doua transa de 1.500 de euro. In total, au fost alocate 180 de milioane de euro catre Directiile Agricole Judetene pentru a sprijini fermierii locali. “Sustinerea productiei romanesti este calea sigura pentru dezvoltarea Romaniei”, a subliniat Florin Barbu.
Ministerul Agriculturii va sarbatori, pe 10 octombrie 2024, “Ziua Nationala a Produselor Agroalimentare Romanesti” prin organizarea de targuri si evenimente la nivel national. Ajunsa la a opta editie, sarbatoarea va avea loc si in curtea MADR, cu sprijinul Cooperativei Caprirom Sud Muntenia, in perioada 10–12 octombrie 2024, intre orele 09:00-19:00.
Florin Barbu afirma ca vizitatorii vor putea achizitiona o gama variata de produse: preparate inregistrate pe scheme de calitate nationale si europene, produse traditionale atestate, produse ecologice, lactate, panificatie, legume, fructe, bauturi spirtoase, vinuri, miere si dulceata.
“Mă bucur să constat că produsele românești sunt din ce în ce mai căutate. Românii conștientizează că produsele create de mâinile harnice și pricepute ale fermierilor sunt cele mai bune, gustoase și sănătoase. Cumpărând românește, putem răsplăti și promova producătorii autohtoni și dezvolta agricultura românească”, a declarat ministrul Florin-Ionut Barbu.
La targul din curtea MADR, vizitatorii vor putea gasi dulceturi, gemuri, sucuri, siropuri si legume proaspete de sezon precum varza, cartofi, usturoi, rosii, castraveti, ceapa, vinete, ridichi negre, dovleci si conopida. Fructe precum struguri bio, mere, pere si prune vor fi disponibile de la producatori din Dambovita, Buzau si Olt.
Mustul, bautura specifica toamnei, va fi si el prezent, alaturi de prune afumate si miez de nuca. Produse cu indicatie geografica protejata, precum Magiunul de prune Topoloveni din Arges si Telemeaua de Sibiu, vor fi expuse, reprezentand embleme ale traditiilor culinare romanesti.
Florin Barbu subliniaza deasemenea ca agricultura ecologica va fi reprezentata de producatori din Arges si Sibiu, care vor aduce sortimente de miere de salcam, poliflora, tei, faguri si amestecuri cu catina si propolis.
Pentru iubitorii de peste, Pastravaria Busteni va oferi o gama larga de produse din pastrav inregistrate ca produse montane, inclusiv specialitati precum Pastrav Zamorean, Pastrav Jaruit si Pate de ficat de pastrav.
Din Valcea, vor fi disponibile bauturi spirtoase traditionale precum “Tuica Taria lui Catalin” si “Rachiu din fructe Taria lui Catalin”, alaturi de “Tuica de prune Sordony de Horezu”, care se afla in proces de inregistrare ca Indicatie Geografica.
In premiera, targul va gazdui un stand al Facultatii de Ingineria si Gestiunea Productiilor Animaliere din cadrul USAMV. Doctoranzii si studentii vor prezenta produse inovative de cofetarie si patiserie si vor oferi materiale informative pentru promovarea ofertei educationale.