Stefan-Radu Oprea, ministrul Economiei, le vorbeste in mod oficial romanilor despre o decizie importanta pe care a luat-o, iar asta pentru ca a fost prezent si a inaugurat oficial Targul Intreprinderilor Mici si Mijlocii (TIMM) Sinaia 2024. Evenimentul, care reuneste peste 90 de antreprenori din industria HoReCa, se desfasoara in perioada 19-21 noiembrie, intre orele 10:00 si 18:00, la Sinaia.
Stefan-Radu Oprea, in discursul sau, a subliniat importanta organizarii targului la Sinaia, in contextul deschiderii iminente a sezonului de schi pe Valea Prahovei. „Targul dedicat industriei HoReCa s-a bucurat de un adevarat succes atat anul trecut, cat si anul acesta la Constanta.
De aceasta data, ne-am gandit sa ne revedem la Sinaia, o locatie strategica, unde vin numerosi turisti in sezonul rece. Stim ca aveti nevoie de cele mai bune produse si am adus aici peste 94 de companii din intreaga tara, care va ofera produse romanesti sau importate, esentiale pentru activitatea voastra,” a declarat ministrul.
In cadrul evenimentului, participantii au acces la o expozitie cu vanzare, dar si la seminare, mese rotunde, ateliere de lucru si prezentari. Toate aceste activitati sunt menite sa promoveze produsele si serviciile oferite de companiile din industria ospitalitatii.
Stefan-Radu Oprea spune ca in aceeasi perioada, Romania este reprezentata la targul international de turism IBTM World, desfasurat in Barcelona, Spania, un eveniment dedicat turismului de afaceri si evenimente (#MICE). Standul national, organizat de Ministerul Economiei, Antreprenoriatului si Turismului (MEAT), include 19 co-expozanti din randul tour operatorilor, agentiilor de turism, hotelierilor si organizatiilor de management al destinatiei.
Consulul general al Romaniei la Barcelona, Sandra Gatejeanu-Gheorghe, a vizitat standul Romaniei, subliniind importanta colaborarilor internationale pentru promovarea tarii pe piata globala a turismului de afaceri, un sector aflat in plina dezvoltare.
Pe parcursul targului, Romania promoveaza servicii corporate, solutii de team building si pachete city break, completate de degustari de produse locale, precum ciocolata ROM, oferita de Kandia Dulce. Materialele de promovare includ si optiuni digitale, accesibile prin coduri QR, pentru o experienta moderna si interactiva.
„Vreau sa scriem impreuna povestea de succes a turismului romanesc, o poveste care sa fie spusa apoi de fiecare dintre noi prietenilor la o cafea buna si care sa genereze noi si noi povesti despre momentele memorabile petrecute in destinatiile turistice din Romania,” a incheiat Stefan-Radu Oprea, subliniind viziunea sa pentru viitorul industriei HoReCa si turismului romanesc.