Mircea Fechet, ministrul Mediului, anunta ca Romania se bucura de un mediu mai curat si dispune de materie prima suficienta pentru industria autohtona de reciclare, datorita Sistemului Garantie – Returnare (SGR), in cadrul conferintei „Economia circulara – inovatie, valoare si strategii pentru viitor”, organizata de Income Magazine – Antena3 CNN.
Mircea Fechet explica faptul ca SGR reprezinta o veriga esentiala in mentinerea echilibrului comercial al tarii, oferind o baza solida pentru dezvoltarea industriei de reciclare, dar si pentru alte domenii conexe. „Avem o tara mai curata si avem suficienta materie prima pentru industria autohtona de reciclare.
Sunt cele mai importante obiective pe care reusim sa le atingem cu ajutorul Sistemului Garantie – Returnare, care da o mana generoasa de ajutor economiei si contribuie sanatos la balanta comerciala a Romaniei”, a declarat Mircea Fechet.
Mircea Fechet a subliniat faptul ca rezultatele SGR sunt deja vizibile la nivel national. Programele de colectare, transport si reciclare au mobilizat numeroase companii care au investit in extinderea capacitatilor de prelucrare, impulsionate de cererea tot mai mare pentru materii prime reciclate.
„Avem o intreaga industrie orizontala in miscare, de la transportatori si pana la producatori care si-au marit substantial capacitatea, la mai putin de un an de la lansarea Sistemului Garantie – Returnare, sau care se pregatesc acum sa se extinda”, a precizat ministrul.
In ceea ce priveste beneficiile pentru populatie, Mircea Fechet considera ca acestea pot fi observate „cu ochiul liber”, datorita colectarii mai eficiente a deseurilor, reducand astfel cantitatea de ambalaje aruncate in natura. Totodata, s-au creat mii de locuri de munca noi in cadrul companiilor care activeaza direct in industria de reciclare sau in sectoare colaterale.
„Este o datorie si, totodata, o provocare sa lasam copiilor nostri un mediu mai curat, dar si sa facem investitii verzi care pot asigura crestere economica”, a mai spus oficialul.
Fechet a afirmat ca deciziile privind protectia mediului trebuie luate cu grija, fara a afecta operatorii economici, ci, dimpotriva, stimuland dezvoltarea unui sector de reciclare competitiv. „Cred ca putem sa luam decizii legate de mediu fara a ingropa economia, fara a pune in pericol vreun operator economic, ci asigurand bazele pentru ca industria orizontala SGR sa faca salturi curajoase si sa atinga performante”, a declarat ministrul.
Un alt subiect important abordat in cadrul conferintei s-a referit la gestionarea deseurilor textile si la definirea clara a bunurilor second-hand, astfel incat sa poata fi limitate importurile de deseuri. In opinia lui Mircea Fechet, este esential ca autoritatile si industria de profil sa identifice solutii care sa permita o colectare eficienta a deseurilor textile, atat in mediul urban, cat si in cel rural, pentru a preveni poluarea si a facilita reciclarea.
Prin intermediul SGR si a masurilor ce urmeaza a fi adoptate, Ministerul Mediului isi propune sa asigure un echilibru intre dezvoltarea economica si protejarea mediului inconjurator, oferind totodata noi oportunitati pentru investitori si pentru comunitatile locale. Astfel, Romania continua sa faca pasi importanti spre o economie circulara, bazata pe responsabilitate, inovatie si sustenabilitate.