Acum 2 zile v-am prezentat o stire in care relatam faptul ca politia din California a confiscat 4 calculatoare 2 servere, o tableta iPad si alte echipamente electronice apartinand lui Jason Chen, editorul de la Gizmodo care a prezentat lumii prototipul de iPhone 4G/HD. De la confiscare si pana acum Jason Chen s-a ferit de ochii lumii insa s-a grabit sa isi angajeze un celebru avocat specializat pe drept penal si un altul specializat pe primul amendament, in ideea de a scapa de o condamnare in insatanta de judecata.
Probabil nu stiati insa in SUA bloggerii sunt asimilati jurnalistilor si au aceleasi drepturi ca si acestia, iar in California jurnalistii nu pot fi perchezitionati, avocatii lui Jason Chen mizand pe faptul ca mandatul de perchezitie in baza caruia au fost confiscate echipamentele este lovit de nulitate, aceeasi idee fiind impartasita si de unii oameni din biroul procurorului care se ocupa de acest caz deoarece ancheta a fost suspendata pana biroul procurorului va verifica daca perchezitia s-a facut in conditii legale sau nu.
Cercetarea in acest caz a fost preluata de catre o agentie federala special conceputa pentru a investiga crimele informatice insa aceasta agentie lucreaza in stransa coordonare cu cateva zeci de companii mari din SUA, printre acestea aflandu-se si Apple. Unii considera ca Apple s-a folosit de relatia stransa cu aceasta agentie pentru a face un exemplu din Jason Chen si a trimite un mesaj destul de dur tuturor celor care se gandesc la asa ceva pe viitor.
Este destul de clar ca Jason Chen se afla intr-o pozitie nu prea comoda acum, iar justitia din SUA ar putea face din el un exemplu in ideea de a speria ceilalti jurnalisti.