Ministrul Educatiei ofera o serie de explicatii oficiale de ultim moment pentru elevii, profesorii si parintii din toata Romania, Ligia Deca vorbind mai jos despre Registrul National al Calificarilor, o parte din viitorul foarte important pentru milioane de elevi din intreaga tara in momentul de fata.
Ministrul Educatiei vorbeste deasemenea inclusiv despre inscrierea la gradinite si crese, un proces foarte complex care trebuie sa fie in atentia foarte multor oameni, pentru ca procedura in sine nu este una simpla si nici rapida, dar e bine sa stim toate detaliile de interes in legatura cu ea in momentul actual.
“Important pentru părinți: luni, 20 mai, începe etapa de reînscrieri la grădinițe și creșe. În această etapă sunt confirmaţi, în baza unei cereri de reînscriere completate de părinți, copiii care au frecventat grădinița sau creșa în anul şcolar curent și pentru care se solicită menţinerea în aceeaşi unitate de învățământ şi în anul şcolar 2024-2025. Reînscrierile se desfășoară între 20 și 24 mai. Pe 24 mai, după finalizarea reînscrierilor, unităţile de învăţământ afişează locurile libere pentru etapa de înscrieri, care începe pe 27 mai.
Prin prezentul act normativ propus se urmărește punerea în aplicare a prevederilor legale în vigoare raportat la atribuțiile și sarcinile pe care Autoritatea Națională pentru Calificări trebuie să le îndeplinească, în calitate de instituţie publică cu personalitate juridică în coordonarea Ministerului Educaţiei, cu atribuţii în materie de calificări. Proiectul de act normativ va îmbunătăți transparența, comparabilitatea și transferabilitatea calificărilor cetățenilor care doresc să aibă acces pe piața muncii europeană.
De asemenea, va permite diferitelor asociații profesionale, organizații sectoriale naționale săși raporteze calificările specifice sectorului de activitate la cele cuprinse în registre. Un alt avantaj major al Registrului Național al Calificărilor va fi acela de a promova învățarea pe tot parcursul vieții și creșterea șanselor de ocupare a unui loc de muncă, precum și a integrării sociale a lucrătorilor și persoanelor care studiază sau deţin un nivel scăzut de calificare.
Prezentul act normativ va contribui la modernizarea sistemului național de educație și formare profesională prin construirea și consolidarea legăturilor între educația formală, nonformală și informală și ocuparea forței de muncă, având ca scop final validarea rezultatelor învățării obținute din experiență. RNC este elaborat, actualizat și gestionat de Autoritatea Naţională pentru Calificări.
Ca instrument unitar de referinţă în domeniul formării profesionale asigurând atât accesul corect pe piaţa naţională şi europeană a muncii, cât şi armonizarea sistemului de educaţie şi formare profesională cu piața muncii. De asemenea, acest instrument va sprijini recunoaşterea actelor de studii, va contribui la îmbunătăţirea mobilităţii absolvenţilor pe piaţa muncii şi va stimula creşterea angajabilităţii.”