Ministrul Sanatatii a anuntat in mod oficial faptul ca vrea sa fie modificata de urgenta o lege foarte importanta pentru Romania, iar asta deoarece Alexandru Rafila considera ca actuala legislatie in materie de malpraxis nu este suficient de buna si are nevoie de schimbari menite sa-i protejeze si pe doctori, dar si pe pacienti.
Ministrul Sanatatii vorbeste mai jos despre ceea ce vrea sa faca si Colegiul Medicilor din acest punct de vedere, dar si ceea ce se doreste a fi facut de catre ministerul pe care il conduce, separat aducand in atentie lucrarile de la Centrul de Mari Arsi de la Spitalul Judetean de Urgenta din Timisoara, care va fi finalizat pana in 2025.
“Legea malpraxisului trebuie modificată şi trebuie adaptată. Există două elemente aici: unul care se referă la protejarea personalului medical, nu numai a medicilor, pentru că şi asistenţii medicali trebuie să beneficieze de acest lucru, dar trebuie să existe totuşi un sistem de asigurări pe care îl încheie personalul medical care pe de o parte să permită aceste despăgubiri la care faceţi referire, dar nici nu trebuie să fie împovărătoare.
A circulat un proiect făcut de Colegiul Medicilor care din păcate ar fi făcut foarte dificilă practicarea profesiei pentru că sistemul sau primele de asigurare care erau acolo nu aveau niciun fel de limită şi puteau să ducă la imposibilitatea obţinerii dreptului de liberă practică dacă nu plăteau o sumă mare, de exemplu 1.000 de euro pe lună să plătească un medic mie mi se pare foarte mult.
Era un sistem care ar fi mers în cascadă şi care ar fi împovărat foarte mult medicii. Trebuie să găsim, să stăm la masă, eu am făcut un grup de lucru exact în acest sens, am invitat Colegiul Medicilor, Ordinul Asistenţilor Medicali care fusese exclus de la redactarea acelui proiect, toate celelalte organisme profesionale interesate.
Pentru că trebuie să avem o lege unitară care să deservească interesul tuturor categoriilor de profesionişti care lucrează în domeniul sănătăţii. Centrul pentru mari arși de la Spitalul Județean de Urgență Timișoara va fi finalizat până la sfârșitul anului!
Lucrările la Centrul de mari arși, finanțat de Ministerul Sănătății prin proiectul Băncii Mondiale, înaintează cu repeziciune pentru a oferi cât mai repede pacienților români cele mai înalte standarde de îngrijire. Construcția va fi finalizată până la sfârșitul acestui an, iar centrul va deveni operațional, după dotare și probe tehnologice, până la jumătatea anului viitor.”