Ungaria transmite un prim răspuns după plângerea oficială făcută de către 8 state europene privind măsurile care amenință șă boicoteze intrarea României în Schengen cu granițele terestre, ministrul de externe Péter Szijjártó publicând mesajul de mai jos în apărarea deciziei luate de catre Budapesta privind primirea de ruși și bieloruși în Spațiul Schengen.
Ungaria încearcă să transmită faptul că, în ciuda faptului că decizia sa este complet contrară politicii UE privind războiul din Ucraina, dar și a multor țări vecine, deciziile de la Budapesta n-ar trebui să afecteze securitatea Europei, ceea ce nu prea are logică, dar asta amenință și să boicoteze intrarea României în schengen cu granițele terestre, din păcate.
Ungaria ne-a promis ajutor pentru a ne finaliza obiectivele, însă având în vedere deciziile luate de Budapesta, e clar că ajutorul său nu mai are nici pe departe aceeași valoare, astfel că amenințarea boicotării, sau în cel mai bun caz, a întârzierii aderării României la Schengen este reală și ar putea amâna toată procedura până cel mai devreme în anul 2025.
“Regret să vedem că colegii noștri nord-europeni și baltici își continuă campania de minciuni împotriva Ungariei. Desigur, acest lucru nu este neobișnuit pentru politicienii pro-război, dar o asemenea desconsiderare a faptelor este încă alarmantă.
Adevărul este că includerea cetățenilor ruși și belarusi în programul Cardului Național nu prezintă niciun risc de securitate din punctul de vedere al spațiului Schengen, întrucât aceste persoane trebuie totuși supuse unui control complet pentru a intra și rămâne în Ungaria. Toate afirmațiile sale contrare față de colegii săi din Europa de Nord și din Marea Baltică, care sunt orbiți de război, sunt minciuni simple. a declarat ministrul ungar, Szijjártó Péter.”