Ministrul Apararii confirma o foarte importanta intalnire pe care a avut-o cu omologul sau francez in cursul zilelor trecute, iar asta pentru ca vorbim despre unul dintre principalii parteneri ai Romaniei in cadrul NATO, care isi continua colaborarea cu tara noastra, extinzand-o chiar in perioada urmatoare.
Ministrul Apararii explica mai jos de ce colaborarea cu Franta in cadrul NATO este importanta in contextul razboiului din Ucraina, iar asta pentru ca vorbim despre probleme tot mai mari cu care se confrunta tara noastra din cauza celor ce se intampla la granite, dar iata ca avem si parteneri de nadejde in aceasta perioada.
“Am primit, astăzi, la sediul MApN, vizita noului ambasador al Republicii Franceze în România, Nicolas Warnery. Franţa este unul dintre cei mai importanţi parteneri strategici ai României şi un contributor-cheie la securitatea țării și regiunii noastre.
Relația de cooperare a țărilor noastre în domeniul apărării s-a dezvoltat substanțial şi datorită angajamentului și implicării Franței în procesul de consolidare a securității flancului estic al #NATO, în calitate de națiune coordonatoare a Grupului de Luptă pentru apărare colectivă de pe teritoriul României.
În cadrul discuțiilor, cei doi oficiali au accentuat importanța strategică a Mării Negre pentru securitatea europeană și rolul esențial al Grupului de Luptă pentru apărare colectivă din România în consolidarea credibilității și eficienței posturii colective din regiunea Mării Negre. Totodată, ambele părți au exprimat susținere fermă pentru Ucraina și Republica Moldova.
Pe dimensiunea UE, a fost evidențiat nivelul foarte bun al cooperării și coordonării, inclusiv în cadrul inițiativelor europene de dezvoltare de capabilități.
De asemenea, au fost abordate și angajamentele pe palierul misiunilor și operațiilor derulate sub egida Politicii de Apărare şi Securitate Comună, ministrul apărării evidențiind contribuția semnificativă a României în cadrul operației EUFOR Althea din Bosnia și Herțegovina, precum şi participarea consistentă în cadrul eforturilor operaţionale de pe continentul african, având în vedere importanţa asigurării unui mediu stabil şi în Sud.
Întâlnirea a prilejuit și o trecere în revistă a stadiului relațiilor bilaterale, respectiv, intensificarea contactelor politico-militare şi a cooperării practice în cadrul programului de pregătire și exerciții, precum și cooperarea în cadrul NATO și UE. Ministrul Tîlvăr a amintit, de asemenea, discuțiile aplicate şi de substanță avute în luna iunie, la Paris, cu omologul francez, Sébastien Lecornu.”