Ministrul Apararii pune Armata Romana in centrul unui nou anunt important, pe care il aduce in atentia romanilor din toata tara, iar asta deoarece le vorbeste in mod oficial despre sarbatorirea veteranilor din treatrele de operatiuni, ziua de 11 noiembrie fiind aleasa pentru aceste evenimente importante.
Ministrul Apararii explica mai jos de ce a fost aleasa aceasta zi pentru celebrarea veteranilor din Armata Romana, dar si care sunt categoriile de militari care se bucura de aceasta atentie pe care o acorda autoritatile in momentul de fata, ea fiind una sporita, asa cum este si normal.
“Îi sărbătorim, astăzi, pe veteranii teatrelor de operații, militari care au îndeplinit, în ultimele trei decenii, toate misiunile internaționale la care România a participat. Ei sunt cei care și-au reprezentat țara, cu onoare și demnitate, în teatre de operații de pe trei continente, având în inimă drapelul tricolor al țării noastre. Profesionalismul și tenacitatea dumneavoastră constituie expresia îndeplinirii angajamentelor pe care țara noastră și le-a asumat față de partenerii și aliații noștri.
Tributul greu plătit de armata română, de-a lungul timpului, nu a fost în zadar. Niciun sacrificiu făcut de înaintașii noștri nu a fost uitat, iar lor, celor care au pus mai presus de propria viață neamul românesc, le datorăm recunoștința noastră. Marele istoric Nicolae Iorga spunea: „Pe eroi nu-i căutați în mormânt, ci în inima voastră!”. Aducem, astăzi, un omagiu tuturor românilor care s-au jertfit pentru pentru Patrie.
Si, în special, celor care și-au dat viața în teatrele de operații. Sacrificiul lor nu va fi uitat niciodată, iar noi avem datoria de a-i reaminti în rugăciunile noastre pe cei 30 de militari care și-au pierdut viața departe de casă, în teatrele de operații, eroi intrați mult prea devreme în istorie. Vor rămâne veșnic ancore în timp pentru generațiile următoare.
Precum și în inimile și în conștiința noastră, fiind adevărate modele de camaraderie, de sacrificiu pentru țară, de solidaritate umană fără frontiere. Vreau să vă mulțumesc pentru modul în care v-ați îndeplinit misiunile, pentru toate eforturile și sacrificiile pe care le-ați făcut. Vă doresc să rămâneți în continuare concentrați pe îndeplinirea misiunilor dumneavoastră, trăgând învățăminte de la înaintași și rămânând, totodată, deschiși spre progres.
Împreună cu echipa de conducere a ministerului apărării naționale, voi continua să vă fiu aproape, astfel încât să găsim cele mai bune soluții care să vină în sprijinul dumneavoastră. De asemenea, familiile eroilor noștri vor avea în Armata României un sprijin permanent, pentru că avem cu toții datoria de a contribui la consolidarea prestigiului Armatei.”