Austria are parte de sustinerea Bulgariei in planul sau de a reduce migratia in Europa, iar asta deoarece presedintele bulgar a facut un anunt de ultima ora dupa declaratiile Comisiei Europene cu privire la trimiterea de drone si radare pentru protejarea granitelor Uniunii Europene, insa oficialul bulgar readuce in discutie gardul pe care guvernul de la Viena l-a tot cerut in ianuarie.
Austria a cerut ca de la Comisia Europeana sa vina pana la 2 miliarde de euro pentru constructia in Bulgaria unui gard inalt care sa impiedice trecerea ilegala a granitei Uniunii Europene, lucru cu care comisarii europeni nu sunt de acord, insa acum si Bulgaria pune presiune pe acest lucru, sperand ca aderarea la Schengen sa vina atat pentru ea, cat si pentru Romania.
Austria vrea deasemenea ca migrantii care ajung la granitele Uniunii Europene sa fie procesati in tarile in care ajung pentru prima oara, apoi fie sa le fie acceptat azilul pe continent, fie sa treaca printr-o procedura de repartriere, insa aici apar problemele legate de refuzul tarilor de origine sa isi primeasca cetatenii plecati.
“Am transmis deja Comisiei Europene (CE) poziția Bulgariei și planurile financiare necesare pentru îmbunătățirea semnificativă a protecției frontierei bulgare. Ne propunem să construim un gard solid care să reducă la minimum posibilitatea de intrare ilegală pe teritoriul UE.
Când avem echipamente și mai bune pentru supraveghere și securitate, care vor înregistra pătrunderea în interiorul teritoriului UE, întrebarea principală rămâne. După ce acești oameni trec granița și se stabilește oficial această trecere ilegală, ce facem cu acești oameni. Suntem împotriva tendinței ca Bulgaria și țările din prima linie de a se transforma în zone tampon ca tabere pentru migrația ilegală.”