COVID-19 Romania: AVERTISMENT privind NOI Restrictii pentru Valul 3

COVID-19 Romania restrictii val 3

Virgil Musta, binecunoscutul doctor care conduce spitalul de boli infectioase din Timisoara, afirma ca daca romanii nu au grija si nu se protejeaza, atunci valul a treilea de COVID-19 va aduce noi restrictii in Romania, asa cum se intampla si in alte zone din Europa.

Virgil Musta spune ca spitalul pe care il conduce este plin de pacienti infectati cu COVID-19, iar toti cei care se vindeca si ies sunt automat inlocuiti de altii care asteptau sa aiba loc pentru intrare in unitatea medicala, ceea ce ne arata cat de grava este situatia in continuare.

“Dacă suntem precauți, pandemia poate fi ținută sub control. Sunt convins că asta se va întâmpla, astfel încât Paștele să fie tradițional și să nu trebuiască să luăm măsuri restrictive. Pentru asta însă, toată lumea trebuie să înțeleagă riscul valului 3, iar regulile să fie respectate.

Foarte probabil că dacă nu se respectă regulile, restricțiile vor crește ca în toată Europa care e aproape închisă din cauza presiunii mari pe sistemul de sănătate care e în majoritatea țărilor europene. Cred că nu e suficient să discutăm în spital, ci trebuie discutat în comunitate cu factorii de decizie.

Spitalul nostru e de nivel 1 și e plin, avem doar câteva locuri în care, imediat ce se eliberează, alți pacienți sunt preluați. Și spitalele suport au presiune. Să fim precauti și să acționăm corespunzător din timp. a declarat Virgil Musta la DIGI 24.”