Lansata cu aproape trei saptamani de zile in urma, tableta iPad Mini cu Ecran Retina a fost lansata de catre operatorul de telefonie mobila Orange Romania, si o gasiti in magazinul lor aici, cu o saptamana si jumatate de zile in urma la preturi egale cu cele ale Apple Store-urilor din Europa. Multumita operatorului de telefonie mobila am avut si eu ocazia de a ma juca timp de cateva zile cu noul produs al celor de la Orange Romania, iar astazi va voi povesti experienta mea cu tableta. Am avut ocazia de a testa versiunea de 16 GB, WiFi + 4G a iPad Mini cu Ecran Retina, modelul comercializat in Romania fiind compatibil cu toate retelele 4G LTE din tara noastra, vitezele de navigare pe internet fiind similare cu cele obtinute prin accesarea unei unei retele WiFi.
Oricum l-ai privi, iPad mini e pur și simplu incredibil. Iar strălucitul ecran Retina e doar începutul. Cu noul cip A7, wireless avansat și aplicații remarcabile — toate perfect integrate în iOS 7 — iPad mini cu ecran Retina îți permite să faci mai multe decât ți-ai imaginat. Este identic până la cele mai mici caracteristici cu iPad Air. Diferența o face mărimea super portabilă, super de ținut cu o mână și totuși super potrivită.
Majoritatea celor care au testat tableta au fost extrem de impresionati de calitatea ecranului, dar si de performantele produsului, acelasi lucru fiind valabil si in cazul tabletei iPad Air, ambele produse avand hardware identic si ecrane similare. Ambele tablete au aceeasi autonomie grozava a bateriei si diferentele principale se regasesc in ceea ce priveste design-ul si dimensiunile, acestea putand genera motivatia de a alege un model sau altul.
Design
In comparatie cu iPad Mini, iPad Mini cu Ecran Retina nu aduce elemente noi in ceea ce priveste design-ul, Apple preferand sa pastreze intact aspectul exterior al tabletelor sale. Aceasta decizie este similara cu cea luata in cazul tabletei iPad Air, noul produs avand acelasi tip de butoane, acelasi port Lightning, acelasi plasament al difuzoarelor stereo, insa exista cateva diferente in ceea ce priveste grosimea si greutatea unitatilor. Mai exact, iPad Mini cu Ecran Retina are o grosime cu doar 0.3mm mai mare decat tableta iPad Mini lansata cu exact un an de zile in urma, iar in ceea ce priveste greutate unitatilor vorbim despre o diferenta de 23 de grame in devafoarea iPad Mini cu Ecran Retina cand vine vorba de modelul WiFi Only si despre o diferenta de 29 de grame in cazul unitatilor WiFi + 4G.
Am inclus o serie imensă de caracteristici noi și uluitoare în iPad mini. Acesta are excepționalul ecran Retina, cipul A7 incredibil de puternic, conexiuni wireless avansate și multe altele. Însă rămâne subțire și ușor (și mini). Are o grosime de doar 7,5 mm și cântărește puțin peste un sfert de kilogram. Așa că poți face mai multe, fără să ții prea multe.
Cresterea in grosime este normala si ea a avut loc din cauza faptului ca Apple a implementat un Retina Display in iPad Mini cu Ecran Retina, insa nu vorbim despre o diferenta colosala. In cazul iPad 3 Apple a facut o schimbare la fel de importanta, iar acum grosimea modificata a noii tablete vine in baza includerii unei baterii mai mari care sustine ecranul Retina ce are nevoie de mai multa energie pentru a fi iluminat, dar in timpul utilizarii obisnuite nu veti simti vreo diferenta. Practic nici din punct de vedere vizual nu veti sesiza vreo diferenta dintre iPad Mini cu Ecran Retina si tableta iPad Mini, asa ca ele vor fi destul de greu de deosebit daca nu reusiti sa faceti diferenta intre calitatea imaginilor.
Retina Display
Principala noutate a iPad Mini cu Ecran Retina este Retina Display-ul de 7.9 inch cu rezolutie 2048 x 1536 pixeli, 3.1 milioane de pixeli si 324 pixeli per inch, aceasta fiind cea mai mare densitate de pixeli implementata intr-un ecran al unei tablete iPad. Daca ati detinut o tableta iPad 2 si ati facut trecerea la iPad 3, atunci sigur stiti ce fel de impact veti simti in cazul trecerii de la iPad Mini la iPad Mini cu Ecran Retina, diferenta dintre cele doua ecrane fiind enorma. Imaginile vor fi mai vibrante, textele vor fi mai clare, continutul HD va arata absolut grozav, veti putea vedea imagini de rezolutie mare in marimea lor naturala, veti putea vizualiza website-urile in format complet fara probleme si aceasta este “magia” unui ecran de rezolutie mare pe care cu siguranta il veti indragi.
Acum mâinii tale îi stă și mai bine cu un iPad mini. Ecranul Retina are 3,1 milioane de pixeli — cu un milion mai mulți pixeli decât un HDTV. Adică o rezoluție de 2048 x 1536, de patru ori mai mult decât rezoluția unui iPad mini din generația anterioară. De fapt, pixelii sunt atât de apropiați încât nu pot fi distinși de ochii tăi. Prin urmare, fotografiile și videoclipurile au detalii incredibile, iar textul o claritate remarcabilă. Asta fiindcă cei mai buni pixeli sunt cei pe care nu îi vezi.
Implementarea unui Retina Display in iPad Mini cu Ecran Retina reprezinta o evolutie naturala pentru acest produs, o schimbare care nu trebuia facuta acum, componenta trebuind implementata inca de anul trecut, insa la insistentele utilizatorilor si la presiunea pietei, Apple a implementat-o abia anul acesta. Grabita de necesitatea de a aduce pe piata o tableta iPad Mini cu un ecran de rezolutie mare, Apple a facut, din pacate, cateva greseli care au fost descoperite la putin timp dupa lansarea produsului. Conform unor experti in materie de ecrane pentru terminale mobile, cei de la Apple au implementat in iPad Mini cu Ecran Retina un ecran de calitate inferioara celor utilizate in iPad Air sau iPad 4, el afisand mai putine culori decat componentele disponibile in predecesoarele sale.
Mai mult decat atat, Retina Display-ul din iPad Mini cu Ecran Retina este inferior principalelor tablete concurente, Google Nexus 7 si Amazon Kindle Fire HDX, in testele facute de catre experti, iar acest lucru este neobisnuit pentru o companie precum Apple. Daca va veti uita la tabelul din acest articol, veti observa rapid ca noul produs al celor din Cupertino nu castiga la niciun capitol al comparatiei, semn ca Apple ar fi grabit lansarea dispozitivului chiar daca el nu ar fi fost pregatit pentru a ajunge pe piata. In ciuda diferentelor de acest gen relevate de catre testele facute pana acum, in viata reala nu veti sesiza vreo diferenta intre iPad Mini cu Ecran Retina si tabletele concurente.
Mergand pe seria problemelor, probabil ati auzit ca iPad Mini cu Ecran Retina are probleme cu retentia imaginilor, sau ghosting, si va pot confirma ca acest lcuru este real, dar nu are niciun impact asupra utilizarii. Facand un simplu test am observat ca noua tableta are intr-adevar probleme cu retentia imaginilor, insa ele dispar in cateva minute de utilizare si nu sunt deranjante absolut deloc, imaginile “retinute” de ecran fiind vizibile doar pe imagini de fond foarte inchise. Din punctul meu de vedere aceasta este o non-problema si exista sanse mici ca unitatile noi sa o aiba, insa ea reprezinta un motiv de inlocuire in garantie, asa ca daca nu sunteti multumiti puteti schimba tableta fara probleme.
Acestea fiind spuse, Retina Display-ul din iPad Mini cu Ecran Retina reprezinta o noutate grozava si necesara inca de la lansarea primului model al tabletei, iar voi cu siguranta veti fi multumiti de el.
Hardware
Dupa cum v-am spus inca de la inceputul articolului, iPad Mini cu Ecran Retina are exact acelasi hardware precum iPhone 5S si iPad Air, adica un chip A7 de 64 de biti, coprocesor de miscare M7, 1 GB RAM si chip grafic quad-core PowerVR G6430. Spre deosebire de iPad Air, noua tableta are procesorul dual-core tactat la 1.3 GHz, cu 100 MHz mai putin, iar acest lucru diferentiaza serios cele doua produse, performantele lor fiind diferite. Practic iPhone 5S si iPad Mini cu Ecran Retina vor avea exact aceleasi performante, dupa cum puteti observa deja in acest articol, ele fiind in momentul de fata cele mai rapide si mai puternice terminale mobile de pe piata, fiind intrecute doar in unele teste ale chip-ului grafic de catre unele tablete Android.
Cipul A7 duce iPad-ul pe noi culmi de putere și viteză. Grație cipului A7, aplicațiile funcționează mai rapid. Jocurile răspund mai bine. Și tot ce faci cu iPad mini dă senzația de rapiditate crescută, asta fiindcă e mai rapid. Mai exact, de patru ori mai rapid. Și este doar începutul. Acceptă OpenGL ES versiunea 3.0 pentru grafică detaliată și efecte vizuale posibile în trecut doar pe computere desktop și console de jocuri. Iar cipul A7 oferă arhitectura pe 64 de biți, deschizând orizonturi către aplicații și mai solide, și mai eficiente. Adică și mai multe posibilități pentru ceea ce poți face cu iPad mini.
Chiar daca noul chip A7 are putere de procesare foarte mare, tehnologia de 64 de biti si modul extrem de eficient de administrare a bateriei sunt celelalte doua caracteristici importante ale sale. Tehnologia de 64 de biti permite, aplicatiilor care o suporta, sa beneficieze de o alocare mult mai eficienta a resurselor procesorului si a memoriei RAM, acest lucru contribuind la imbunatatirea performantelor chiar si in situatiile in care dezvoltatorii nu si-au actualizat aplicatiile pentru a le face 100% compatibile cu noul chip. Separat de acest lucru, noul chip A7 administreaza mult mai eficient energia disponibila in baterie, acest lucru fiind extrem de important in cazul iPad Mini cu Ecran Retina deoarece noul Retina Display consuma mai multa energie decat in mod obisnuit, iar in baza chip-ului A7 Apple a reusit sa mentina dimensiunile tabletei la valori normale fara a implementa o baterie extrem de mare.
iPad mini a fost conceput să se afle mereu în mișcare. De aceea coprocesorul M7 este alegerea logică. El măsoară mișcarea iPad-ului mini prin extragerea de date de la accelerometru, giroscop și busolă. Astfel, aplicațiile îți oferă o experiență de utilizare și mai bună pe baza mișcărilor iPad mini. Această sarcină i-ar reveni de regulă cipului A7. Însă M7 o face mai eficient și economisește energie.
In toata aceasta ecuatie nu trebuie sa uitam de coprocesorul de miscare M7, acesta preluand date de la acelerometru, giroscop si busola pentru a oferi masuratori exacte si informatii privind miscarile facute de catre utilizatorii care detin tableta. Pentru ca toate aceste informatii sa fie utilizabile, aplicatiile pentru iOS 7 trebuie sa aiba suport implementat pentru acest chip, el preluand o parte dintre sarcinile care in mod normal ar fi trebuit indeplinite de catre chip-ul A7, permitand o crestere a performantelor iDevice-urilor.
Practic noul chip A7 face din iPad Mini cu Ecran Retina unul dintre cele mai rapide iDevice-uri lansate vreodata de catre compania Apple, in review-ul pentru iPhone 5S v-am explicat toate detaliile tehnice, insa important de retinut este ca achizitionand aceasta tableta veti tine in mana unul dintre cele mai rapide terminale mobile Apple. In momentul de fata niciun smartphone sau tableta Android nu are rezultate totale mai bune decat tableta iPad Mini cu Ecran Retina a celor de la Apple, iar asta in conditiile in care in ea regasim un procesor dual-core si 1 GB RAM si in unele terminale Android avem procesoare quad/octo-core si pana la 3 GB RAM.
iOS 7
Fiecare iDevice nou trebuie sa vina cu o functie importanta a iOS, iar in cazul iPad Mini cu Ecran Retina nu putem vorbi despre ceva special implementat in iOS 7 de catre Apple, asa cum s-a intamplat in cazul iPhone 5S. iPad Mini cu Ecran Retina are hardware puternic, special gandit pentru a rula iOS 7 fara niciun fel de probleme si fata de iPad Air nu exista diferente in ceea ce priveste functionalitatea, ambele tablete beneficiind de exact aceleasi optiuni. Chiar si asa, iOS 7 reprezinta o schimbare majora fata de iOS 6 si daca faceti trecerea de la o tableta iPad Mini la care inca nu ati instalat noua versiune a sistemului de operare, atunci veti avea parte de o schimbare radicala si binevenita.
Din moment ce iOS 7 a fost conceput pentru iPad mini, totul nu pare doar frumos, ci și rulează frumos. În plus, iOS 7 prezintă noi caracteristici de excepție, precum un multitasking mai inteligent, AirDrop și Centru de control. Pentru ca tot ce faci zilnic să fie și mai simplu, mai rapid și mai plăcut. Ai tot ce te-a făcut să te îndrăgostești de iOS. Și atracția e și mai puternică.
In aceeasi idee, daca faceti trecerea de la iPad Mini, sau alta tableta iPad veche, la iPad Mini cu Ecran Retina, atunci veti sesiza o imbunatatire majora a performantelor iOS 7, aceasta versiune a sistemului de operare functionand foarte bine doar pe dispozitivele care au chip A7. Facand totusi o paralela cu dispozitivele vechi, trebuie sa va spun ca singura functie speciala disponibila doar in iPad Air si iPad Mini cu Ecran Retina este AirDrop, vechile tablete neavand-o activa.
iPad mini e de luat cu tine zilnic. Fiindcă are aplicații pentru lucrurile care-ți place să le faci zilnic, precum verificarea e‑mailului sau vorbitul cu mama prin FaceTime. Iar acum, iPhoto, iMovie, GarageBand, Pages, Numbers și Keynote sunt gratuite pe iPad mini.3 Așa că poți să scrii romanul deceniului, să termini prezentarea și să compui coloana sonoră pentru filmul tău de familie — toate de pe iPad mini. Iar aceste aplicații sunt optimizate pentru arhitectura pe 64 de biți. Așa că rulează cursiv și eficient, iar iPad mini — și tu odată cu el — poate mai multe ca oricând. De când îl pornești.
In concluzie, va recomand sa cititi acest articol pentru a afla toate noutatile implementate de catre Apple in iOS 7.
Camera
[youtube=https://www.youtube.com/watch?v=G2zua2HKdlw&w=580&h=370]
Daca va asteptati la schimbari majore in ceea ce priveste camera tabletei iPad Mini cu Ecran Retina, ei bine va anunt ca Apple a considerat ca atat micuta sa tableta, cat si iPad Air trebuie sa aiba exact aceleasi camere iSight, cu exact aceleasi caracteristici. Desi s-a zvonit ca atat iPad Air, cat si iPad Mini cu Ecran Retina urmeaza sa contina camere de 8 megapixeli capabile sa faca poze grozave, din pacate compania Apple a decis sa utilizeze aceleasi camere iSight de 5 megapixeli pe care le-a imbuntatit intr-un mod nesemnificativ.
Noi ne gândim care sunt ingredientele unei poze excelente, iar ție îți rămâne doar să o realizezi. Camera iSight de 5 megapixeli de pe iPad mini te ajută să surprinzi toate momentele importante într‑o clipă. Folosește ecranul Retina ca vizor pentru a încadra perfect subiectul. Printr-o simplă alunecare a degetelor alegi între fotografiere sau înregistrare HD la 1080p. De fiecare dată, procesorul de semnal al imaginii din cipul A7 face echipă cu camera și realizează o serie de ajustări pentru poze și videoclipuri grozave — totul automat. Tu trebuie doar să te gândești cu cine vrei să împărtășești momentul.
Camera iSight principala a iPad Mini cu Ecran Retina are 5 megapixeli si fata de cea implementata in iPad Mini are un unghi focal mai mare, cu aceeasi deschidere f/2.4 si aceeasi rezolutie 2592 x 1936 pentru inregistrarea pozelor. Clipurile video sunt in continuare inregistrate in format Full HD si in ceea ce priveste calitatea nu veti sesiza vreo diferenta fata de iPad Mini, iPad Air, iPad 4 sau iPad 3, acelasi lucru fiind valabil si in cazul pozelor, indiferent in ce conditii ar fi inregistrate acestea. Practic tabletele iPad au camerele inutile in conditii de luminozitate scazuta, deoarece fara un flash LED ele nu pot inregistra imagini decente, insa acest lucru este un inconvenient pe care va trebui sa il depasiti singuri.
Uneori vrei să vezi cu cine vorbești. Și pe iPad mini conversațiile n-au arătat niciodată mai bine datorită apelurilor video prin FaceTime. Efectuează apeluri video prin Wi‑Fi sau rețeaua mobilă și vezi (sau arată) fiecare expresie pe superbul ecran.4Acum, camera FaceTime HD are un senzor BSI de nouă generație cu pixeli mai mari. Astfel, toate conversațiile tale prin FaceTime, toate autoportretele și toate pozele de grup cu Photo Booth sunt mai strălucite și atunci cândlumina este slabă.
De la camera principala trecem la camera frontala, aceasta avand in continuare aceeasi rezolutie HD pentru efectuarea de apeluri video, insa un unghi focal usor mai bun. Camera frontala permite inregistrarea de poze in format 1280 x 960 pixeli si clipuri video HD, insa ele nu vor avea o calitate mai buna decat cele inregistrate folosind camerele frontale ale iPad Mini, iPad Air sau iPad 4, iar daca aducem in discutie situatiile in care lumina nu este suficienta, atunci avem aceeasi problema precum in cazul camerei principale.
iPad mini te aude oriunde ai fi. Asta fiindcă are două microfoane. Iar ele nu fac doar să capteze mai mult sunet, ci se completează reciproc și captează un sunet mai bun prin suprimarea semnalului audio de la surse care nu te interesează. Astfel, semnalul audio din apelurile FaceTime este mai bun fiindcă zgomotul de fundal este redus. Și înregistrările tale video au un sunet mai clar.
Partea buna a iPad Mini cu Ecran Retina este ca Apple a implementat doua microfoane in tableta, ele avand rolul de a imbunatati calitatea audio a clipurilor video, dar si a apelurilor FaceTime. Avand un microfon pentru anularea zgomotelor de fundal, tableta poate reda sunetele mult mai clar decat iPad Mini si acest lucru il vor simti interlocutorii vostri in cazul apelurilor video. Acestea fiind spuse, exista noutati putine cand vine vorba de camere si nu trebuia sa va asteptati la altceva.
Autonomie
Mentionam in sectiunea dedicata design-ului ca Apple a crescut usor grosimea iPad Mini cu Ecran Retina pentru a implementa noul Retina Display si o baterie de capacitate mai mare, iar aceasta modificare asigura posibilitatea de a oferi aceleasi minime 10 ore de autonomie pentru utilizatori. Din pacate nu va pot spune absolut nimic din plan personal in legatura cu autonomia bateriei, insa toti cei care au testat-o pana acum afirma ca veti obtine minim 10 ore de utilizare in aproape orice conditii, adica exact ceea ce promite Apple.
iPad mini e puternic, însă fără să aibă nevoie de prea multă putere. Deși este de până la de patru ori mai rapid decât iPad mini din generația anterioară, el îți oferă și acum aceeași incredibilă durată de 10 ore a bateriei.1 Asta fiindcă cipul A7 nu e doar mai puternic, ci și mai eficient. Așa că oriunde ai merge cu iPad mini, vei avea destulă energie să mergi și mai departe.
Pentru a oferi in continuare aceeasi autonomie grozava a bateriei, Apple a implementat in iPad Mini cu Ecran Retina o baterie de 6471 mAh care ofera aproximativ 24 Whr, cu aproape 8 Whr mai mult decat cei 16.3 Whr oferiti de catre bateria iPad Mini. Implementat o baterie mai mare, era normal ca timpul de incarcare sa creasca, iPad Mini cu Ecran Retina necesitand aproape 4 ore pentru a se incarca, complet cand este conectata la o priza cu un incarcator furnizat de catre Apple.
In concluzie, folosind iPad Mini cu Ecran Retina nu veti simti vreo diferenta fata de vreo alta tableta Apple, toate oferind aproximativ aceeasi autonomie a bateriei in conditii normale de utilizare.
Conectivitate
Beneficiind de acelasi hardware precum iPad Air, iPad Mini cu Ecran Retina are implementata tehnologia MIMO pentru conexiunile WiFi si desigur ca este compatibila cu un numar extrem de mare de benzi 4G LTE de pe glob. Incepem cu chip-ul GSM si va spun ca iPad Mini cu Ecran Retina este capabila in continuare sa acceseze retelele 3G+ si 4G LTE din Romania, fiind capabila sa atinga viteze de pana la 100 Mbps, daca reteaua le ofera. Spuneam totusi ca avem parte de o surpriza, si ea are legatura cu suportul pentru retele 4G LTE, noua tableta fiind compatibila cu 14 benzi 4G LTE de pe glob(1/2/3/4/5/7/8/13/17/18/19/20/25/26), Apple fabricand terminalul mobil cu suport pentru cele mai multe retele 4G LTE din lumea intreaga.
iPad mini cu Wi‑Fi + Cellular îți permite să te conectezi la internet chiar și dacă ești departe de un semnal Wi‑Fi. iPad mini acceptă și mai multe benzi pentru a se conecta la și mai multe rețele de date celulare din lume.2 Acum, poți intra online la viteze cu adevărat mari — mai mari și decât în broadband, în unele cazuri — în mai multe locuri. Iar abonamentele de internet sunt flexibile, așa că nu trebuie să semnezi un contract. Noua ta aplicație, carte și film preferate. Următorul apel pe FaceTime sau iMessage. Datorită conexiunilor wireless ultrarapide, ai acces de pe iPad mini direct la lucrurile pe care le iubești. Și mai mult ca niciodată, rămâi conectat și la zi.
In ceea ce priveste vitezele obtinute in Romania, tableta poate atinge peste 57 Mbps fara nicio problema pe reteaua celor de la Orange Romania, insa desigur ca viteza poate fi mai mica sau mai mare in functie de zona in care testati reteaua. In acest articol v-am prezentat in detaliu informatii despre acoperirea 4G LTE din Bucuresti si zonele in care aveti parte de vitezele cele mai bune, Orange Romania fiind intr-un plin proces de extindere a retelei, indisponibila deocamdata in alte orase mari din tara, exceptie facand Brasovul.
iPad mini îți oferă performanțe Wi‑Fi de până la de două ori mai bune datorită celor două antene și tehnologiei MIMO (multiple-input multiple-output). Cu Wi‑Fi dual-band (2,4 GHz și 5 GHz) 802.11n și MIMO, vitezele de descărcare pot ajunge până la 300 Mbps — de două ori mai mult decât la iPad-ul mini din generația anterioară. Așa că acum, când vrei să descarci un film, să partajezi fotografii sau documente prin AirDrop sau pur și simplu să stai pe net, conexiunea e mai rapidă ca niciodată.
De la partea GSM trecem la partea Wi-Fi, aici Apple implementand aceeasi tehnologie MIMO disponibila in terminalul iPhone 5S. Introducand doua antene Wi-Fi in iPad Mini cu Ecran Retina, ambele compatibile cu standardul 802.11a/b/g/n Wi-Fi, Apple a putut utiliza si tehnologia MIMO, sau multiple-input multiple-output, ea permitand dublarea vitezelor ce pot fi atinse folosind retelele wireless. Practic acest lucru inseamna ca un router capabil, precum AirPort Extreme, permite conectarea la retele de 2.4GHz si 5GHz in standardul 802.11n, utilizatorii putand atinge viteze teoretice de pana la 300 Mbps pentru navigare pe internet/download, tabletele iPad lansate in anii trecuti fiind capabile sa atinga doar maxim jumatate din aceasta viteza.
Implementarea suportului pentru tehnologia Wi-Fi MIMO reprezinta o surpriza placuta, insa din pacate va trebui sa aveti si un router capabil sa sustina conexiuni de 2.4GHz si 5 GHz pe standardul 802.11n, altfel nu veti putea beneficia de toata aceasta viteza. In concluzie, iPad Mini cu Ecran Retina imbunatateste semnificativ conectivitatea in orice conditii, asa ca veti avea parte de acces la internet la viteze mari daca punctele de acces vi le ofera.
Accesorii
Avand in vedere ca iPad Mini cu Ecran Retina are o grosime usor mai mare decat iPad Mini, compania Apple s-a gandit sa lanseze noi modele ale huselor sale, intreaga gama fiind inlocuita. Noile produse sunt disponibile in culori noi, insa din pacate si cu un foarte mare inconvenient. Daca in trecut Apple ofera Smart Cover-uri din piele cu magneti, incepand cu iPad Air si iPad Mini cu Ecran Retina a renuntat la acest lucru, comercializand doar Smart Case-uri cu o coperta din piele, Smart Cover-urile fiind disponibile doar cu coperti din plastic.
Protecția iPad-ului mini nu a fost niciodată mai strălucită. La închidere, Smart Cover adoarme iPad mini și protejează ecranul. Când deschizi Smart Cover, iPad mini se trezește imediat. Dacă îl pliezi, ai un suport. Este creat dintr-o singură bucată de poliuretan și vine în șase culori intense.
Detin un Smart Cover din piele de peste 2 ani si jumatate de zile si sunt extrem de multumit de el, calitatea fiind net superioara celei utilizate la carcasele din piele pentru iPhone 5S. Avand in vedere calitatea acestui produs si usurinta de a il utiliza cu tabletele iPad, cred ca Apple a luat o decizie proasta prin renuntarea la el, insa cei din Cupertino stiu mai bine cum sa-si organizeze business-ul si sa scoata in continuare bani de la utilizatori.
Pentru o protecție din toate unghiurile, noul iPad mini Smart Case te acoperă din toate punctele de vedere — față și spate. Smart Case a fost înzestrat cu o siluetă subțire care se mulează perfect pe iPad mini. Pielea de calitate premium te face să experimentezi luxul la fiecare atingere. Și e disponibil în șase nuanțe superbe, pentru un plus de culoare. La fel ca Smart Cover, Smart Case trezește și adoarme iPad mini la deschidere și închidere, și formează un suport confortabil prin pliere.
Concluzii
Am prezentat in detaliu acest produs si acum voi raspunde la o intrebare pe care am primit-o de destule ori in ultimele zile. Ce sa aleg intre iPad air si iPad Mini cu Ecran Retina? Raspunsul la aceasta intrebare este simplu in cazul meu si depinde de fiecare dintre voi. Eu prefer tabletele cu ecrane mari, tabletele pe care pot vizualiza informatiile in format mare si am o tastatura confortabila pentru mana, asa ca iPad Air este alegerea pe care o voi face in curand. Practic alegerea unui produs sau a altuia sta doar in preferintele vis-a-vis de marime, deoarece din punct de vedere al functionalizatii nu exista diferente si totul se rezuma la ceea ce vi se potriveste voua mai bine in mana si va place mai mult.
iPad Mini cu Ecran Retina este disponibila in oferta Orange Romania, singurul operator care o comercializeaza in tara noastra, impreuna cu accesoriile sale, la preturi incepand de la 249€ in cazul achizitionarii modelului WiFi + 4G impreuna cu un abonament, preturile standard fiind cu 5€ – 10€ mai mari decat in cazul Apple Store-urilor Europene si cele mai bune din randul magazinelor demne de incredere. Acestea fiind spuse, le multumesc celor de la Orange Romania pentru oportunitatea de a testa iPad Mini cu Ecran Retina si voua va recomand sa mergeti intr-un magazin al operatorului pentru a o testa.