Politia Romana a aplicat in ultimele 24 de ore un numar insemnat de sanctiuni din cauza nerespectarii masurilor de preventie impotriva infectarii cu noul Coronavirus, autoritatile adunand si o suma substantiala pentru bugetul de stat din Romania.
Politia Romana publica in fiecare zi informatii cu privire la numarul de sanctiuni aplicate pentru nerespectarea masurilor de preventie impotriva Coronavirus, iar cifra de acum e una dintre cele mai mici inregistrate in ultima perioada in tara noastra.
“În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 3.923 de apeluri la numărul unic de urgență 112 și 553 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.
Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, polițiștii și jandarmii au aplicat, în ziua de 9 martie, 4.553 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 877.800 de lei.
De asemenea, prin structurile abilitate ale Poliției, a fost întocmit, ieri, un dosar penal pentru zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută și pedepsită de art. 352 Cod Penal.
Reamintim cetățenilor că Ministerul Afacerilor Interne a operaționalizat, începând cu data de 04.07.2020, o linie TELVERDE (0800800165) la care pot fi sesizate încălcări ale normelor de protecție sanitară.”