Ministrul Apararii le aduce in atentia tuturor romanilor o notificare de ultima ora cu privire la actiunile derulate recent, iar asta deoarece Angel Tîlvăr vorbeste despre intrevederea pe care a avut-o cu omologul sau polonez pentru a discuta despre situatia razboiului din Ucraina, tot mai serioasa in ultima perioada.
Ministrul Apararii a vorbit cu omologul sau si despre cooperarea pe care Romania o desfasoara cu Polonia de ceva vreme, cele doua tari avand multiple proiecte in cadrul carora lucreaza impreuna, iar asta pentru ca este nevoie de o colaborare mai stransa, in special in contextul international in care ne aflam.
“Am discutat, astăzi, la Varșovia, cu omologul meu polonez, Mariusz Błaszczak despre situația de securitate din zona frontierelor României cu Ucraina și a Poloniei cu Belarus, sprijinul pentru partenerii din vecinătatea estică, precum și coordonatele și perspectivele în planul aprofundării cooperării bilaterale în domeniul apărării. Împărtășim aceeași percepție a amenințărilor de securitate din regiune.
Si suntem angajați în valorificarea potențialului cooperării dintre țările noastre, atât la nivel bilateral cât și regional, în cadrul Formatului B9. I-am mulțumit pentru sprijinul constant și consistent pe care Polonia îl acordă României, reprezentat de forțe afiliate la Brigada Multinațională de la Craiova (MNBDE-SE) și ofițeri care încadrează comandamentele aliate multinaționale care operează în România.
Totodată, a reafirmat angajamentul României de a continua participarea cu un detașament de Apărare Antiaeriană la Grupul de Luptă condus de SUA, ca parte a Apărării Avansate din Polonia, de la Baza militară din Bemowo Piskie. La rândul său, România va continua să participe cu un detașament de Apărare Antiaeriană la Grupul de Luptă condus de SUA, ca parte a Apărării Avansate din Polonia, de la Baza militară din Bemowo Piskie.
În cadrul discuțiilor, ministrul apărării român a evidențiat evoluțiile îngrijorătoare din regiunea Mării Negre și efectele atacurilor Federației Ruse asupra porturilor ucrainene de la Dunăre – Reni, Ismail și Chilia. Cei doi oficiali au subliniat importanța Parteneriatului Strategic româno-polon, pe componenta de apărare, pentru postura de apărare pe flancul estic și securitatea Euro-Atlantică.
Si, în context, necesitatea materializării obiectivelor și proiectelor de cooperare bilaterală stabilite cu ocazia ședinței comune a celor două guverne, de la București, din luna martie a acestui an. S-a subliniat oportunitatea intensificării proiectelor comune în planul instruirii și exercițiilor, cu accent pe capabilitățile similare și aprofundarea interoperabilității.”