Vaccinarea anti-Covid continua in Romania pentru romanii care sunt interesati, iar autoritatile au anuntat ca 60.000 de noi doze de vaccin Johnson & Johnson ajung astazi in tara noastra, ele urmand a fi stocate initial la institutul Cantacuzino din Bucuresti.
Campania de vaccinare Anti-Covid din Romania a incetinit serios in ultimele luni, insa serul Johnson & Johnson este esential in vaccinarea rapida a oamenilor pentru ca poate fi folosit doar intr-o singura doza care ofera o eficienta ridicata.
“60.000 doze de vaccin Janssen vor ajunge mâine, 24 iunie a.c., la Institutul Național de Cercetare Dezvoltare Medico-Militară „Cantacuzino”. Transportul este asigurat de firma producătoare, iar dozele de vaccin vor fi aduse în București pe cale terestră.
Dozele vor fi depozitate la Centrul Național de Stocare, iar în perioada următoare vor fi distribuite în centrele regionale existente la nivel național. Centrul Național de Stocare a vaccinurilor împotriva COVID-19 din cadrul Institutului „Cantacuzino” este complet autorizat și avizat de către Autoritatea Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România (ANMDMR), autoritatea națională care are competență în domeniul medicamentului de uz uman.
Până la acest moment, țara noastră a recepționat 625.300 doze de vaccin produse de compania Johnson&Johnson, iar 259.466 au fost deja utilizate pentru imunizarea populației.”