DNSC: Alerta Privind Noi Tentative de Frauda in Romania

DNSC Alerta Privind Noi Tentative de Frauda in Romania

DNSC emite o alerta noua pentru romanii din tara din cauza unei noi fraude cibernetice care vizeaza mai multe companii din Romania si care se raspandeste prin intermediul WhatsApp, iar mai jos aveti toate detaliile in legatura cu ea.

“UPDATE: Tentative de fraudă care vizează clienții unor platofrme de tip #marketplace din România.

Pentru o rată de succes mai mare a atacurilor de tip #phishing / #scam propagate prin aplicația de mesagerie #WhatsApp, care vizează clienții platformelor de tip marketplace (OLX Romania, Publi24.ro, Lajumate.ro), infractorii cibernetici au adăugat în scenariul atacului noi elemente de tip vizual și audio, cu scopul de a sprijini veridicitatea detaliilor oferite în conversațiile cu potențialele victime.

Textele sunt din ce în ce mai bine scrise în limba română, așa cum se poate observa din mostra de vizual primită de potențialele victime pe WhatsApp.

Mai mult, pentru a eluda cerința persoanei contactate de a discuta la telefon, fără a ridica suspiciuni, atacatorii scriu că nu pot vorbi în acel moment, invocând diverse motive, dar transmit un mesaj audio în limba română, pre-înregistrat.

Evitați accesarea link-urilor din surse necunoscute și mențineți conversațiile cu potențialii cumpărători exclusiv în chat-ul platformelor utilizate.

Nu furnizați niciodată date de card atunci când urmează să primiți bani!

În cazul în care ați căzut în această capcană, este vital să vă adresați cât mai repede băncii emitente a cardului, pentru a bloca cardul și eventuale tranzacții ilicite din cont. Ulterior, dacă ați suferit pagube materiale, va trebui să depuneți o plângere la cea mai apropiată secție de Poliție, pentru a deschide o investigație în acest sens.

Mulțumim Fan Curier și ING Romania pentru colaborarea excelentă în cazul acestei metode de atac!”